Grecia se sufocă. Școli și obiective turistice închise din cauza caniculei, temperaturile depășesc 43 de grade Celsius
Grecia este una dintre destinațiile turistice preferate ale românilor, dar este posibil ca multe obiective turistice de aici să nu fie disponibile din cauza caniculei. Temperaturile au trecut deja de pragul de 40 de grade Celsius.
Școli și obiective turistice, închise din cauza caniculei
Acropola din Atena este cel mai vizitat sit din Grecia, însă a fost închisă recent publicului, în cea mai călduroasă parte a zilei. Valul de caniculă are un impact negativ asupra turiștilor și locuitorilor, a anunțat Ministerul Culturii.
„Ministerul Culturii informează că, astăzi, situl arheologic al Acropolei va fi închis între orele 12:00 şi 17:00, ora locală”, a precizat acesta.
Același lucru s-a întâmplat și anul trecut, însă în luna iulie, atunci când Acropola Atenei a fost închisă timpul unui val de căldură de două săptămâni cu o durată fără precedent
În cursul zilelor de miercuri și joi sunt așteptate temperaturi de până la 43 de grade Celsius în Grecia, acesta fiind primul val de căldură de anul acesta.
Grecia este o țară mediteraneană și este obișnuită cu aceste valuri de căldură, dar vara aceasta este posibil să fie una dintre cele mai dificile, spun meteorologii.
Alertă de risc mare de incendii în Grecia
Autoritățile elene au emis în cursul zilei de ieri prima alertă de risc de incendiu din această vară. Potrivit instituțiilor de protecție civilă, există un risc semnificativ de incendii în mai multe regiuni.
Ministerul pentru Crize Climatice şi Protecţie Civilă a avertizat marţi asupra unui risc „foarte ridicat” de incendii, în special în regiunea Attica, care înconjoară capitala Greciei.
În mai multe regiuni, școlile vor fi închise miercuri și joi, mai ales în Atena. Ministerul Muncii a recomandat telemunca pentru angajații din sectorul public.
Valul de căldură a început de marți și va dura circa trei zile, anunță meteorologii și va atinge punctul culminant miercuri și joi. Kikilias le-a cerut grecilor „ajutorul și atenția lor pentru a proteja viețile umane și natura.”
Până acum s-au înregistrat zilnic 30-40 de incendii de pădure, deocamdată la scară redusă. Kikilias mai spune că se așteaptă la „o vară foarte dificilă”.