Grav accident feroviar în Teleorman. O mașină a fost spulberată de un tren al cărui mecanic era băut. Toți pasagerii au murit pe loc

Accident feroviar în Teleorman

Iresponsabilitatea la volan ucide, indiferent de autovehiculul condus. Un accident teribil între un tren și un autoturism a făcut mai multe victime, duminică seară. Din păcate, un tren a spulberat un autoturism cu care s-a intersectat, iar vinovat de producerea accidentului este mecanicul trenului, care s-a prezentat băut la muncă.

În ce stare au fost găsiți pasagerii mașinii

Imediat după tragedie, la fața locului s-au prezentat mai multe echipaje de intervenție, printre care, o autospecială de descarcerare, una de stingere, două ambulanțe SMURD și două echipaje de la SAJ.

În ciuda tuturor eforturilor și mobilizării medicilor, șoferul a fost găsit mort și încarcerat, iar pasagera din dreapta se afla în stop cardio-respirator. Din păcate, femeia, în vârstă de 47 de ani, nu a reacționat la manevrele de resuscitare pe care echipajele medicale le-au aplicat în mod repetat, fiind declarat decesul.

„Autoturism lovit de tren în comuna Plosca (Str. Morii). Şoferul a fost găsit fără semne vitale, încarcerat, iar pasagerul din dreapta, o femeie, neîncarcerată, este în stop cardiorespirator, motiv pentru care i se fac manevre de resuscitare sub coordonarea medicului”, a anunţat ISU Teleorman.

Potrivit primelor informații oferite de polițiști, mecanicul trenului care circula pe ruta Alexandria – Roșiori de Vede a fost testat de oamenii legii cu aparatul etilotest, rezultatul indicând că acesta consumase alcool. După ce a reieșit o valoare de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul a fost condus la spital pentru a i se recolta toate probele necesare stabilirii clare a alcoolemiei.

„Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Teleorman au întocmit dosar penal şi efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzelor şi împrejurărilor care au generat producerea accidentului feroviar, pe raza localităţii Plosca.

În urma impactului produs între un autoturism şi trenul personal care circula pe ruta Alexandria – Roşiori de Vede a rezultat decesul a două persoane, bărbat şi femeie, ambele în vârstă de 47 de ani, domiciliate în comuna Plosca”, a anunțat IPJ Teleorman.

Știre în curs de actualizare…

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI