Gigi Becali șochează România, din nou: „Să mă sune ministrul Apărării și să mă roage!”

Gigi Becali șochează România, din nou: „Să mă sune ministrul Apărării și să mă roage!”
Gigi Becali nu mai vrea pe stadionul Ghencea

După apariția CSA Steaua, Gigi Becali a fost în război cu cei de la MAPN. Mărul discordiei a fost, odată palmaresul echipelor, dar și stadionul Ghencea, acum în plină reconstrucție. Deși, în trecut, patronul FCSB ar fi vrut să joace pe Ghencea, acum se pare că și-a schimbat intențiile.

Gigi Becali nu mai vrea pe stadionul Ghencea

Încă de la revenirea echipei patronate de MAPN, CSA Steaua, care joacă acum în Liga a treia, Gigi Becali s-a aflat într-un adevărat război cu oficialii noului club. Unul din motive, palmaresul echipei Steaua, care nici până astăzi nu se știe la cine a rămas.

Un alt motiv a fost stadionul Ghencea, pe care echipa lui Gigi Becali a jucat o bună bucată de vreme. După reconstrucția echipei militare CSA Steaua, FCSB a fost nevoită să-și caute un alt teren gazdă, jucând pe Național Arena.

După multele declarații războinice, latifundiarul din Pipera se pare că și-a schimbat intențiile în ceea ce privește stadionul Ghencea. Stadionul, aflat acum în reconstrucție totală, este pregătit pentru meciurile din Cupele Europene, dar și pentru viitoarel meciuri ale CSA Steaua. Gigi Becali declara recent că nu-l mai interesează stadionul Ghencea, doar dacă Ministrul Apărării îl invită să joace aici.

”Unde să joc în Ghencea?! Joc în Ghencea într-o ţară normală. Pentru ce-mi trebuie scandaluri? Joc în Ghencea dacă îmi zice ministrul Apărării. Să mă sune şi să îmi spună: «Domnule Becali, te rog eu să joci, dacă vrei, în Ghencea».

Dacă nu îmi zice, nu joc. Ce-mi trebuie balamuc?! Gata, am 63 de ani, nu mai am puterea să mă lupt”, a declarat Becali pentru as.ro.

”CSA trebuie să plătească pentru a juca”

Deși pare dezinteresat acum de a mai juca în Ghencea, totuși latifundiarul din Pipera are ochii ațintiți pe CSA Steaua și pe ce se va întâmpla de-acum în colo. Într-un alt interviu Becali atrage atenția că echipa militară nu va putea juca liber pe noul stadion, conform legii. Astfel se face că Becali le-a atras atenția militarilor asupra acestui aspect, declarând:

”CSA trebuie să plătească pentru a juca pe stadionul Ghencea. Că e din bani publici făcut. Dacă cei de la CSA nu plătesc, atunci o să îi ia Curtea de Conturi.

Nu au cum să nu plătească. Nu le permite legea. Cine își permite să facă asta o să aibă dosar penal!”, a mai declarat Gigi Becali.

Rămâne să vedem ce se va întâmpla odată cu inaugurarea noii bujuterii stadionul Ghencea și dacă războiul Becali – MAPN se va rezolva în vreun fel sau altul.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI