Gigi Becali, în extaz! A dat lovitura la FCSB, în sfârșit

de: Andrei Simion
12 09. 2020

Recunoscut pentru criticile pe care le aduce jucătorilor după meciurile mai puțin reușite, Gigi Becali a avut și o excepție. Este vorba despre portarul Andrei Vlad, care s-a întrecut în gafe în ultimele două sezoane. Doar că tânărul goalkeeper a scăpat mai de fiecare dată de critici. Ba mai mult, a primit de fiecare dată noi șanse pentru a se întoarce în primul 11. Ultima dintre ele a venit în primăvară, după ce Cristi Bălgrădean a anunțat că a semnat cu CFR Cluj.

Andrei Vlad a avut un start de sezon foarte bun, dar este pus în gardă de Helmuth Duckadam

Iar răbdarea pe care Becali și oficialii de la FCSB au arătat-o cu Andrei Vlad începe să dea roade. În actualul sezon, portarul în vârstă de 21 de ani a avut evoluții excelente atât pentru echipa de club, cât și la naționala de tineret. FCSB a câștigat toate cele trei partide pe care le-a disputat în acest sezon cu același scor, 3-0.

Andrei Vlad a devenit titular la FC FCSB după ce Cristi Bălgrădean a fost îndepărtat

Fără gol primit pentru Vlad, care a avut și câteva intervenții excelente. În special în partida din turul 1 preliminar al Europa League, împotriva armenilor de la FC Shirak. Andrei Vlad va fi titular pentru FCSB și în această seară, împotriva celor de la FC Voluntari.

De asemenea, Andrei Vlad a avut evoluții bune și la echipa națională, în partidele cu Finlanda și Malta. A fost 3-1 pentru „tricolori” la Turku, iar acea reușită a finlandezilor rămâne singurul gol încasat de Vlad în acest sezon. Apoi, „tricolorii” s-au impus cu 3-0 în Malta. Gigi Becali are toate motivele să spere că va încasa o sumă importantă pentru cel supranumit „Messi al portarilor”.

„A apărat excelent, doar că trebuie să aibă grijă, fiindcă noi, la FCSB, l-am mai avut și pe Cojocaru, care părea un supertalent! Acum a apărat foarte bine”, i-a transmis Helmuth Duckadam lui Andrei Vlad.