Gigi Becali aruncă bomba! Ce se va întâmpla în Liga 1

de: Iulian Pavel
03 06. 2020

Cu mai puțin de două săptămâni până la restartul Ligii 1, Gigi Becali anunță că vor fi alte măsuri de relaxare în România și că Guvernul trebuie să accepte fanii la stadion.

Gigi Becali aruncă bomba! Ce se va întâmpla în Liga 1

Patronul lui FCSB, echipa de pe locul 2 din Liga 1, este categoric înaintea revenirii fotbalului românesc. Roș-albaștrii vor disputa primul meci din campionat la Cluj, cu liderul CFR, pe 14 iunie, dar susține că apoi partidele se vor desfășura cu spectatori.

”Pe data de 15 vor fi alte relaxări şi vor fi spectatori. Părerea mea e că va fi 10 la sută din capacitate. Adică 5.000 – 10.000 de spectatori pe Arena Naţională ar trebui să lase. Încet-încet oamenii îşi vor da seama. Pe un stadion de 50 de mii nu am voie să las 5.000? Să fie un echilibru în toate. Adică la spectacol laşi 500, dar pe stadion nu poţi?”, a declarat latifundiarul din Pipera pentru Antena Sport.

În prezent, chiar dacă Guvernul României a anunțat că spectacolele în aer liber se pot desfășura cu un maximum de 500 de oameni, accesul suporterilor nu a fost permis. Astfel, cel puțin pentru moment, confruntările din fotbal vor fi cu porțile închise.

Becali e susținut de LPF

Gigi Becali are susținători de unde se aștepta mai puțin, chiar de la Liga Profesionistă de Fotbal. Justin Ștefan, secretarul general al Ligii, consideră că și pe stadioane ar trebui permis accesul fanilor:  „Atunci când președintele Iohannis a permis ca spectacolele să se poată desfășura cu 500 de spectatori, noi am susținut această idee si la fotbal. Mai ales că stadionul de fotbal e un spațiu mai larg. 500 e o cifră mai mult decât rezonabilă. Cred că trebuie să ne inspiram din alte țări, unde s-a stabilit ca un anumit procent din stadion să poată fi ocupat”, a comentat oficialul Ligii Profesioniste pentru Digisport.