Gigi Becali a răbufnit la adresa lui Dan Șucu de la Rapid: „El așa crede că merge la fotbal, iei mobila cu 7 lei și o dai cu 8” VIDEO
Rapid și FCSB sunt două formații cu pretenții din Liga 1 ca țintesc cât mai sus. Pentru asta, finanțatorii investesc bani grei, an de an, în echipe. Gigi Becali, finanțatorul celor de la FCSB, nu crede, însă, că Rapidul ar putea fi o candidată la titlu în sezonul următor. Ce spune despre omologul său de la formația din Giulești.
O scoate din calcule pentru anul viitor: „E un fleac!”
De când a intrat în Liga 1, formația din Giulești a fost un jucător important în lupta pentru titlu. Cu toate acestea, latifundiarul din Pipera nu crede că Rapidul va fi o candidată la titlu în sezonul următor, în ciuda investițiilor masive ale lui Dan Șucu.
Investițiile promise de acesta nu îl sperie pe Gigi Becali. Finanțatorul celor de la FCSB îi transmite adversarului din Liga 1 că fotbalul diferă de afacerile pe care rapidistul le are.
„Șucu nu dă bani așa, el crede că face chestiuni de eficientizare. El așa crede că merge la fotbal, iei mobila cu 7 lei și o dai cu 8. La fotbal o iei cu 7 lei și o vinzi cu zero lei…
Am înțeles că vor să investească 6 milioane de euro în 3 ani. E un fleac! Noi cheltuim două milioane de euro numai pe salarii, fără să investim. El crede că sunt mulți bani? Ca să dai la fotbal, nu sunt mulți. El e om de calitate, dar nu știe ce înseamnă să fii în fotbal.
În plus de asta, acolo e un club unde are foarte mare influență galeria. Acolo unde mănânci bătaie cu 7 goluri, iar galeria mulțumește… nu e în regulă”, a spus Gigi Becali la PlaySport.
Citește și: Gigi Becali i-a închis telefonul în nas Ioanei Cosma: „Hai, pa, n-am ştiut”. Dialogul ireal în direct la TV
Ce planuri are Dan Șucu
Finanțatorul din Giulești a explicat pentru Gazeta Sporturilor cum vede bilanțul financiar pe 2022, primul de când a devenit acționar la Rapid. Acesta a spus că, în câțiva ani, „eu și Victor Angelescu vom investi împreună 25 de milioane de euro și ne dorim să devenim o forță”.
„Nu e o problemă dacă cresc cheltuielie. Eu și Victor Angelescu ne-am asumat că vom investi permanent în următorii 3-4 ani. În total, o să venim cu 25 de milioane de euro în această perioadă. Până când vom aduce clubul la performanță, adică să se bată permanent la titlu și să-l și câștige”, a spus Dan Șucu.