Gigel Frone, picanterii din culisele ”Românii au talent”: ”A picat pe mine Dumnezeu!”. Ce făceau Smiley și Bartoș în pauză? EXCLUSIV

de: Simona Ecovoiu
10 05. 2024

Numele lui Gigel Frone este direct legat de cel al competiției ”Românii au talent”, de la PRO TV, după ce, în ediția din 2012, jurații i-au remarcat calitățile artistice. Ce se întâmplă însă în culisele acestui show cu audiențe-record? Gigel Frone ne-a oferit, exclusiv pentru Playtech Știri, detalii despre participarea sa, de acum 12 ani. Ne-a vorbit despre jurați, concurenți și producători.

Gigel Frone: ”Producătorul emisiunii mi-a sugerat să cânt piesa ”Mă iubește femeile”

Artistul Gigel Frone recunoaște că show-ul ”Românii au talent” (PRO TV) a reprezentat pentru el rampa de lansare în lumea artistică. Este de părere că fiecare concurent, care a urcat pe această scenă, trebuie să fie recunoscător chiar și pentru simpla participare. La urma-urmei, doar cel mai bun câștigă! Iată ce detalii ne-a oferit Gigel Frone, la 12 ani de la răsunătorul lui succes, pe micul ecran:

”Există între concurenți invidii, toate chestiile astea le-am simțit pe pielea mea, chiar și la masă, când stăteau alături de mine, la urma-urmei, fiecare vrea să câștige. Dar, nu țineam cont, mă concentram pe programul meu.

Pe atunci, jurați erau Mihai Petre, Andra și Andi Moisescu, iar prezentatori erau Smiley și Pavel Bartoș. Dar, ei nu se băgau cu noi și nici noi cu ei. După ce repetam într-un cort, trebuia să stăm în culise și să ne așteptăm rândul pe scenă. Nu aveam treabă cu Smiley, el era la povești cu Pavel Bartoș, sunt buni prieteni. Îi vedeam adesea stând afară, pe iarbă. Reveneau când începeau filmările.

Ne întâlneam, însă, cu toții, la masă, cu jurații, concurenții, angajații. Mâncam ce doream, ne alegeam. Acolo, fiecare le știa pe ale lui, există însă într-adevăr un egoism. Nu m-a obligat nimeni să cânt ceva anume, în concurs. Însă producătorul mi-a sugerat să interpretez și piesa ””Mă iubește femeile””.

N-o știam, m-a învățat. Sfatul lui a fost bun, piesa am cântat-o cu succes, în gală”, mai spune Gigel Frone, exclusiv pentru Playtech Știri.

Citiți și: Ce se întâmplă lună de lună cu pensia lui Gigel Frone. Fostul concurent Românii au Talent nu ia niciun ban: ”Mă descurc cum pot!” EXCLUSIV

”Nu m-au mai chemat la PRO TV de câțiva ani”

Solistul Gigel Frone duce dorul televiziunii, unde s-a lansat ca artist. Își amintește cu nostalgie de perioada în care era concurent la ”Românii au talent”, de debutul în lumea artistică:

”Pentru mine, un biet băiat venit din Onești, din provincie, când m-am văzut acolo, cu camerele de filmare aprinse, mi s-a părut ceva dumnezeiesc. Simțeam că a picat Dumnezeu pe mine.

Apoi, au început să sune telefoanele, să am concerte. Acum nu prea mai am. La PRO TV nu m-au mai chemat de mulți ani, mi-e dor!”, a mai menționat Gigel Frone, exclusiv pentru Playtech Știri.

Citiți și: Drama solistului de la „Românii au talent”, pe care Smiley l-a numit „tonomat”. Din ce vrea să facă rost de bani pentru o casă: „Să-mi dea Dumnezeu mintea!” EXCLUSIV

A cântat și în serialul ”Las Fierbinți” (PRO TV). Ce spune despre Mihai Bobonete?

Dar, Gigel Frone sau mexicanul de la ”Românii au talent”, cum i se mai spune, a mai bifat o performanță, pe plan profesional. A fost distribuit, preț de două episoade, în serialul ”Las Fierbinți” (PRO TV):

”Îmi jucam propriul rol, de cântăreț, mă chemaseră să cânt, nu să joc, căci nu aveam talent de actor, ca acum, între timp am învățat și să regizez. M-a plăcut foarte mult Mihai Mărgineanu, cânta cu mine, acolo, în curtea casei din serial, este un băiat de nota 10!

Cu Mihai Bobonete nu am vorbit. Actorii aveau gașca lor, eu îmi vedeam de ale mele, n-aveau ei treabă cu mine”, a mai povestit Gigel Frone, pentru Playtech Știri.