Gigantul mondial care intră pe piața din România. Sunt sute de angajați, tranzacția e aproape finalizată

de: Stan Nicu
16 01. 2023

Foarte mulți dintre români visează să lucreze pentru un angajat străin în România. Au impresia că vor fi mai bine plătiți și mai respectați. În unele cazuri chiar asta se întâmplă. Acum, un alt gigant mondial intră pe piața din România, iar compania cumpărată are sute de angajați. Tranzacția este aproape finalizată.

Americanii au cumpărat o companie din România. Afacerea, aproape de finalizare

Smithfield Europa, subsidiară a gigantului american Smithfield Foods, va prelua Goodies Meat Production, producător român de preparate din carne sub marcă proprie pentru canalul de retail, iar tranzacția se află în analiza Consiliului Concurenței.

Astfel, tranzacția este aproape de finalizare și este derulată prin intermediul companiei sale locale de preparate din carne, Elit, amplasată în județul Alba.

Fabrica cumpărată are peste 300 de angajați

Goodies Meat Production SRL administrează o unitate de producție în localitatea Ceptura de Jos, Prahova, unde are 320 de salariați. Achiziția americanilor face parte din planul lor strategic de dezvoltare cu subsidiara Smithfield Europa.

Elit, care este parte a Grupului Smithfield din anul 2018, este una dintre cele mai importante companii de preparate din carne din țara noastră, având o experiență de două decenii în domeniu și peste 2.000 de angajați.

Cu ce se ocupă Elit

Compania Elit realizează peste 30.000 tone de preparate din carne pe an, printre produsele sale regăsindu-se cârnați, salam, șuncă, produse din carne afumată și multe altele.

De asemenea, compania Elit produce și comercializează prin intermediul unor mărci bine poziționate pe piață: Elit, Plin de carne, Premia, Promo și Veri.

Cine a asigurat serviciile de asistență juridică la tranzacție

Goodies Meat Production produce preparate din carne în fabrica din județul Prahova, care are o capacitate de producție de 20.000 tone de carne pe an, fiind specializată în producția de mărci private.

Serviciile de asistență juridică pentru Smithfield Europa sunt asigurate de firma de avocatură Țuca Zbârcea & Asociații cu o echipă coordonată de Silvana Ivan, Partener.

Smithfield România, cel mai mare crescător de animale din România

„În cei 15 ani de activitate am dezvoltat un model de afacere de succes, prin performanța și experiența echipei bine pregătite. În urma investițiilor de peste 600 milioane USD, realizate până în prezent, Smithfield România funcționează în sistem integrat: Divizia Ferme, Divizia Carne Proaspătă și Divizia Mezeluri – Elit și Maier Com.

Smithfield România este lider responsabil al producției de carne de porc și cel mai mare crescător de animale din România. Peste 1.3 milioane de porci sunt comercializați anual pentru a oferi zilnic clienților noștri produse calitative, sigure și 100% românești.

Ne desfășurăm activitatea respectând cele mai stricte și performante standarde aplicabile în domeniu, pe întreg fluxul de producție: în ferme, abator și fabrici de mezeluri”, anunță Smithfield România.