Gigantul din Franța care pleacă din România. Anunț surpriză: închide fabrica din țara noastră
Număr redus de proiecte și lipsa de perspective – sunt două dintre motivele ce au dus la o decizie radicală. Un gigant din Franța ce activa într-un sector important pleacă din România. Reprezentanții companiei au anunțat că vor închide fabrica din țara noastră.
Un gigant din Franța își închide fabrica din România
În condițiile în care, în 2021, fabrica de la Buzău a înregistrat afaceri de 27,3 de milioane de lei, cu 39% mai puțin decât cifra de afaceri de 45,2 milioane de lei atinsă în anul precedent și o pierdere limitată la circa 100.000 lei (dar cu un provizion de peste 517.000 lei), de la un minus de 451.620 lei în 2020, grupul francez Axens, ce are activități de inginerie în sectorul de petroul și gaze, va închide fabrica de la Buzău.
Decizia de a închide Heurtey Petrochem Manufacturing a fost motivată de companie prin numărul redus de proecte și lipsa de perspective, potrivit Profit. Aceeași sursă notează că, în ultimii șase ani, fabrica și-a redus cu aproape o jumătate numărul de angajați, ajungând de la aproape 300 la puțin peste 150 de salariați.
În 2019, fabrica din Buzău a obținut un profit net ce a depășit 14,6 milioane lei, la afaceri de 44,3 milioane lei.
Doi ani mai târziu, în 2021, datoriile totale au ajuns la 22,7 milioane de lei, de la 17 milioane de lei, compania neavând restanțe față de ANAF.
„Lipsa de perspective”
Operațiunile de dizolvare și lichidare voluntară a fabricii au fost explicate prin „contextul economic internațional actual, dar și situația economică a societății, numărul redus de proiecte în domeniul de activitate în care activează societatea, lipsa de perspective și noua strategie aprobată la nivel de grup”.
Procesul de lichidare este programat să înceapă cel târziu la 1 martie 2023, iar cei peste 150 de angajați vor fi introduși în programul de concediere colectivă.
În 2018, francezii de la Axens au achiziționat întregul pachet de acțiuni ale Heurtey Petrochem – cunoscut drept jucător global în proiectarea și producția de cuptoare pentru piețele de rafinare, petrochimie, hidrogen și gaz, funcționând, din 2019, sub marca Heurtey Petrochem Solutions.
Heurtey Petrochem Solutions are două ateliere de fabricație, unul în Buzău și al doilea în Vadodara, în India, ambele ocupându-se de prefabricarea și modularizarea cuptoarelor.
În acest moment, având mai mult de 3.500 de cuptoare de proces vândute, Heurtey Petrochem Solutions se prezintă drept lider mondial pe piață.
Citește și: Cum păcălea o fabrică austriacă de zahăr românii. ANPC le-a aflat practica și le-a dat o amendă usturătoare