Gigantul care iese de pe piața carburanților din România. Cine vrea să preia toate benzinăriile
Odată cu declanșarea conflictului în Ucraina, unul din marii giganți de pe piața carburanților a fost nevoit să treacă la schimbări drastice. Primele modificări apăreau în Italia, unde încearcă să-și vândă rafinăria italiană. Cea mai mare companie petrolieră independentă din Rusia, Lukoil, își restructurează deja operațiunile. Aceeași decizie a luat-o și în alte state din Europa din cauza sancțiunilor. Se pare că o decizie similară s-ar lua și în România. Nici bine nu a fost enunțată această idee, că deja există un potențial cumpărător al activelor gigantului, care ar putea achiziționa toate benzinăriile.
Lukoil se pregătește să iasă de pe piața din Europa
Cu mai puțin de o lună înainte de intrarea în vigoare a embargoului impus de UE asupra țițeiului rusesc, la 5 decembrie, Lukoil avea multe de rezolvat. Sancțiunile UE și elvețiene impuse Rusiei ca urmare a invaziei în Ucraina, deși nu vizează Lukoil în sine, au determinat compania să își reorganizeze operațiunile de marketing și să își împartă în două divizia comercială, Litasco, din Italia. Dar alte probleme, cum ar fi ce ar trebui să facă Lukoil în legătură cu rafinăria sa din Italia, nu pot fi atât de ușor de descâlcit, în timp ce viitorul companiei în Rusia este, de asemenea, departe de a fi sigur.
Conform specialiștilor în domeniu, Lukoil ca jucător în Europa are zilele numărate. Litasco, pe care Lukoil a creat-o la începutul anilor 2000 pentru a-și comercializa propriul petrol și pentru a se ocupa de afacerile cu terți în Orientul Mijlociu, Orientul Îndepărtat și în alte părți, a fost împărțită în două.
Pe fondul sancțiunilor europene, Litasco a delegat toate afacerile legate de Rusia biroului său din Dubai, lăsând sediul central din Geneva să se concentreze pe aprovizionarea rafinăriilor europene ale Lukoil cu țiței non-rusesc.
Iese gigantul de pe piața carburanților din România?
În acest context al presiunilor occidentale, compania Lukoil este nevoită să-și revizuiască toate strategiile de piață din acest moment. Printre acestea, conform unor declarații, s-ar putea lua în considerare ca gigantul să ia decizia de a-și vinde toate activele, inclusiv din România.
O primă idee de a pune Lukoil în postura de a-și vinde activele din România venea în 2014, pe vremea când încă nu existau asemenea situații de criză, dar aveam situația anexării Crimeei. La acel moment, ca urmare a deciziei de anexare, Occidentul impunea anumite sancțiuni economice Rusiei.
La acel moment, într-un interviu acordat celor de la Bursa.ro, Constantin Tampiza, cel care a deținut șefia Lukoil România timp de 8 ani, până în 2010, spune că „Orice companie care are expunere într-o țară în care există riscuri, ar trebui să își optimizeze activitatea.”
Reacția de la acel moment a fostului șef Lukoil, venea după ce compania își vindea toate benzinăriile deținute în trei state sud-europene, Cehia, Ungaria și Slovacia, către alte două companii, Mol, respectiv Norm Benzinkut Kft, declarând că „Decizia Lukoil de a vinde benzinăriile din cele trei țări în care operează are mai mult de-a face cu ceea ce se întâmplă în politică decât cu optimizarea afacerilor. Dacă acest conflict se va intensifica, cred că același lucru se va întâmpla și în alte țări din UE, inclusiv în Moldova și România, mai exact Lukoil va fi forțată să își vândă activele. Acțiunile sale vor scădea, iar conducerea companiei va fi obligată să ia măsurile corespunzătoare”.
Deși reamintim că această declarație datează din 2014, se pare că acest scenariu ar putea deveni unul actual în 2023, sau într-un viitor apropiat. Conform datelor, în acest moment Lukoil deține aproximativ 300 de benzinării și rafinăria de la Ploiești.
Deși nu a fost conformată 100% decizia de a renunța la afacerile sale din România, există deja un potențial cumpărător, care până în 2007 activa pe piața românească de profil. Este vorba de un alt gigant, și anume britanicii de la Shell, care luau decizia de a se retrage imediat după declanșarea invaziei în Ucraina, iar benzinăriile sale din Rusia erau preluate, culmea, de Lukoil.
Rămâne de văzut dacă oficialii Lukoil România vor da ca sigură această decizie și dacă, în cele din urmă, vor accepta oferta celor de la Shell (dacă există una), sau dacă vor vinde către o altă companie.
Shell ar putea reveni în România, după o plecare „rușinoasă”, preluând activele Lukoil
Deși ar putea fi o decizie surprinzătoare preluarea activelor Lukoil, trebuie reamintit că cei de la Shell sunt deja prezenți în România din 2022, dar revenim asupra acestui aspect. Dar, asta nu șterge cu nimic modul în care compania ieșea din piața românească în 2007.
Shell părăsea România, „rușinos”, spun specialiștii, după ce și-a părăsit afacerea cu stațiile de alimentare, afacerea cu PGL, inclusiv afacerile cu buteliile de gaz. Motivul, conform acelorași specialiști, erau datoriile extrem de mari pe care Shell le avea. Este vorba de aproximativ 12 miliarde dolari, sume pe care Shell le avea sub formă de datorii către Iran, iar acești bani au fost plătiți, cu ajutorul Turciei. Dacă am continua ideea, am putea presupune că una din condițiile de ajutor financiar era chiar acest demers, de a pleca din piața românească.
Este important sa înțelegem de ce aceste mișcări. Motivul din spatele acestui ajutor sunt mult mai adânci, și au legătură cu două puncte strategice, și anume zăcământul „Leviathan” și interesul Turciei de a deveni un posibil hub de distribuție a gazelor pentru UE. În cazul „Leviathan”, rușii de la Lukoil aveau interzis.
Dar, la începutul anului 2022 Shell a revenit în țară, și și-a redeschis business-ul pe partea de logistică, ceea ce ar putea însemna o posibilă confirmare a informațiilor anterioare. Ca și în cazul ajutorului nesperat al Turciei pentru Shell, și anul trecut a însemnat extrem de mult pentru britanici, fiind vorba de o miscare la alt nivel pe zona de interes strategic, care era pregătită deja, încă de la începutul lui 2022.
Pe scurt, atunci, când Shell a luat decizia de a reveni în piață, EXXON a părăsit România pentru o zonă din Rusia, pe care ulterior a părăsit-o ca urmare a situației actuale geo-politice. Mulți analiști își pun întrebarea „Ce ar fi atractiv pe această zonă pentru a atrage jucători de grad I ?”, și tot ei dau și răspunsul.
Un prim punct de interes strategic este zăcământul „Leviathan”. Câmpul de gaze „Leviathan” a fost una dintre cele mai mari descoperiri subacvatice din ultimii ani ale industriei gazelor naturale. Descoperirea, întâmplătoare sau nu, era făcută de compania americană Noble Energy, în largul orașului Haifa în 2010.
Cinci ani mai târziu, dezvoltarea a stagnat, în timp ce politicienii israelieni se luptau pentru a stabili cât de mult din câștigul neașteptat ar trebui să revină companiilor care îl exploatează și cât de mult ar trebui să revină publicului sub formă de taxe și prețuri mai mici la gaze.
Un al doilea punct de interes posibil ar fi zăcământul din Neptun, dar și posibilitatea extinderii în România și Bulgaria. Deși în plină producție, spun analiștii din piață, fiind și un activ tentant, Rafinăria Petrotel, din Ploiesti, deținută astăzi de Lukoil, nu mai e ce a fost odată, dar, în schimb, cea din Burgas, este.
În același context, și privit din punct de vedere strict al profitului, revenirea pe o piață ofertantă, încă, ca a României, poate însemna posibilitatea de cash-flow mărită în următorii 10 ani. Dar, este la fel de important, să fim atenți în perioada următoare, și la ce se întâmplă în portul Constanța.