Gică Hagi a făcut marele anunț pe care toți suporterii îl așteptau: „Mă întorc!”

Gheorghe Hagi vrea măsuri foarte stricte ca problemele din sezonul recent încheiat să fie evitate

A trecut aproape trei luni de când Gheorghe Hagi nu mai este antrenor la Viitorul. La începutul lunii august, „Regele” a decis să facă un pas în spate și să renunțe la funcția de antrenor. S-a concentrat pe munca la academia sa de fotbal și speră să scoată noi talente în cel mai scurt timp. Dar „Regele” a recunoscut că nu poate sta departe de antrenorat. A anunțat că este gata să revină în iarbă în cel mai scurt timp, ba chiar că vrea un proiect în care să lupte la vârf.

Gheorghe Hagi anunță că este gata să antreneze din nou. Vrea o echipă care să lupte pentru primul loc

„Staţi liniştiţi că n-o să stau mult timp, nu sunt dispus să stau mult timp, o să mă întorc, acolo, în iarbă, şi o să fac ce îmi place, să conduc o echipă. Orice e posibil, să preiau un proiect mare, o echipă mare. Eu trebuie să câştig, eu nu pot să fiu al doilea. Sunt şi al doilea, şi al treilea, dar nu îmi place. Locul 1, așa am fost eu învățat”a declarat Gheorghe Hagi pentru Antena Sport.

Gheorghe Hagi a decis să facă un pas în spate la Viitorul după un sezon dezamăgitor. Echipa sa a ratat prezența în play-off pentru prima dată de la trecerea la noul format. Chiar dacă nu a avut probleme cu retrogradarea, Viitorul a fost nevoită să joace la un nivel mai scăzut. Iar asta nu i-a convenit deloc „Regelui”. La echipă a fost adus Ruben de la Barrera, un antrenor spaniol de doar 35 de ani.

Sub comanda acestuia, Viitorul nu a avut un start de sezon reușit. Are doar șase puncte după primele șase partide. Iar astăzi va juca împotriva celor de la FC Voluntari. Deși nu a pierdut în ultimele 3 etape, Viitorul este doar pe locul 13 din 16 competitoare.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI