Gheorghe Tadici, limbaj suburban la adresa jucătoarelor. În ce hal a putut să înjure

de: Alexandru Ramnic
30 08. 2021

Gheorghe Tadici, antrenorul echipei de handal HC Zalău a fost surprins în timp ce își jignea jucătoarele, în pauza meciului cu Rapid București din Cupa României.

Antrenorul HC Zalău și-a înjurat jucătoarele

Antrenorul HC Zalău a fost surprins folosind un limbaj scandalos la adresa handbalistelor în prima repriză a meciului pentru locul 3 în Cupa României cu Rapid București.

Videoclipul postat pe pagina de Facebook Handbal România a dezvăluit cum Gheorghe Tadici își înjura jucătoarele.

Se pot auzi apelative precum „dobitoacele dracu” sau expresii precum „p***a mă-tii” la adresa sportivelor.

„Lua-v-ar dracu să ia, nu puteați să o duceți până la capăt. Amândouă sunteți sancționate”, se aude în videoclipul postat pe internet.

Au fost reacții în lanț după apariția clipului în care antrenorul își înjura echipa, iar mulți l-au etichetat în postare pe Eduard Novak, ministrul sportului.

Gheorghe Tadici: „În sport, duritatea este ingredientul victoriei”

Echipa antrenată de Tadici a câștigat partida cu Rapid București, pentru locul 3 în Cupa României.

„Lumea zice ca am un temperament coleric. Nu este adevarat. Am fost catalogat pe nedrept ca fiind dur, si asta pentru ca nu rad.

Nu pot sa rad in timp ce obtin performanta, e o tensiune enorma, nu sunt un saltimbanc. Dar exigenta nu trebuie confundata cu duritatea. In sport, ea este ingredientul victoriei. De altfel, nu sunt exigent doar cu echipa, ci si cu mine. Muncesc foarte mult si le cer si jucatoarelor acelasi lucru, iar ele respecta acest contract.

Sigur, mai „explodez” cateodata, cand simt ca unul sau altul isi bate joc de munca lor, fie ca-i arbitru, jurnalist sau oficial de club. E normal sa fie asa, atata timp cat treizeci si doi de ani de cariera am visat numai la rezultate mari in sport”, declara Tadici, în urmă cu ceva timp.

Cine este Gheorghe Tadici

Gheoghe Tadici are 69 de ani și este cel mai longeviv antrenor din Liga Florilor. El antrenează de treizeci de ani echipa de handbal din Zalău, cu care a câștigat trei titluri naționale și cupa City Cup.

 În 2005 a câștigat cu echipa națională medalia de argint la Campionatul Mondial din Rusia, iar în 2007 a ocupat locul 4 la Campionatul Mondial din Franța, iar în următorul an a preluat echipa Oltchim Râmnicu Vâlcea până în 2008, cu care a câștigat cinci trofee:

titlul în Liga Națională, Cupa României, Supercupa României, Cupa Cupelor, Supercupa Europei, și a trecut în premieră de grupele principale ale Ligii Campionilor, în 2008. În prezent este din nou antrenor la Zalău.