Gheorghe Dincă are 3 avocați din oficiu. Ce face fiecare și cu cât sunt plătiți
Gheorghe Dincă are trei avocați din oficiu pentru a-i apăra drepturile. Ce face fiecare și care este salariu lor? Primul apărător al lui Dincă a făcut o serie de declarații despre situația în care se află acesta și despre faptul că nu a mai preluat el cazul criminalului pentru că nu a fost chemat.
Ce salarii au cei 3 avocați de care beneficiază Dincă?
Primii doi avocați ai lui Gheorghe Dincă au făcut o serie de declarații despre cum au ajuns să îl reprezinte în intanță, pentru ziare.com. De asemenea, s-a aflat și salariul fiecăruia. Alexandru Bogdan, din cadrul Baroului Dolj, a fost primul avocat pe care l-a avut Dincă, imediat după desoperirea macabră a crimelor sale. „Statul este obligat să desemneze un avocat din oficiu în cauzele cu o anumită gravitate, dacă nu vine un avocat ales”, spune Bogdan. După ce cazul a fost prelut de DIICOT Craiova, criminalului din Caracal i s-a schimbat avocatul.
„I se încalcă dreptul la apărare în aceste condiții. Pentru că el, având deja un avocat desemnat, acel avocat trebuie să se ocupe de cazul lui. Eu nu am renunțat la acest caz. Eu nu am mai fost solicitat. Ceea ce nu este normal. Nu am mai fost chemat. Sincer să fiu, fiind avocat din oficiu, nici eu nu m-am preocupat foarte mult să fac scris ceva în cazul asta. Nici mie nu-mi convine să muncesc mult pe bani puțini. Doar am sesizat o problemă juridică, de apărare”, explica avocatul Bogdan Alexandru.
„Nu am mai fost chemat”
Claudiu Lasoschi, al doilea avocat din oficiu, este din Baroul București. Acesta a declarat că la Caracal este altcineva, iar când va veni la București se va ocupa el, în special din momentul în care se fac audieri în Capitală.
Bogdan Alexandru a explicat pentru sursa citată că, fiind vorba despre o urmărire penală, pentru cazul lui Dincă, primește aproximativ 800 de lei. Onorariul este de 1. 254 de lei, suma fiind impozitabilă. Toți cei trei avocați din oficiu au primit minim 313 lei, impozitabil, iar la final cel care reprezintă inculpatul în instanță primește în mână 300 de lei.