Gestul superb făcut de Carmen Iohannis față de elevele din Delta Dunării. Mai rar vezi așa ceva
Vineri, 1 septembrie, cu ocazia Zilei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (RBDD), șeful statului, Klaus Iohannis, a făcut o vizită în Delta Dunării împreună cu soția lui, Carmen Iohannis. Iată ce gest admirabil a făcut Prima Doamnă în fața unor eleve de acolo.
Ce gest frumos a făcut Prima Doamnă în Delta Dunării
Klaus şi Carmen Iohannis, împreună cu ministrul Mediului, Mircea Fechet, au efectuat o vizită în Delta Dunării, cu ocazia Zilei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (RBDD). Oficialii au mers la complexul Somova-Parcheş, apoi s-au întâlnit cu autorităţile din Tulcea pentru a discuta problemele cu care se confruntă.
De asemenea, aceștia au făcut o reuniune și cu câțiva elevi din cadrul Liceului de Arte George Georgescu, care, în ultimul an, au redecorat Satul pescăresc de la marginea oraşului Tulcea.
”Am admirat mesele în cherhanaua unde am avut întâlnirea cu autorităţile şi am vrut neapărat să văd cine le-a pictat. Mi se pare un lucru extraordinar ca elementele care definesc locul să fie preluate de copii de la Liceul de arte şi să fie folosite în acest fel”, a spus șeful statului, potrivit Agerpres.
”Mi-am lăsat inima aici”
În cadrul întâlnirii cu elevii, soția lui Klaus Iohannis s-a alăturat rapid grupului şi a dorit să își lase propria amprentă printre aceștia. Astfel, Prima Doamnă a României a pictat o inimă pe o masă din lemn.
”Mi-am lăsat inima aici”, a spus, la final, Carmen Iohannis.
Cuplul prezidenţial a primit din partea directoarei Liceului de Arte şi a elevelor un tablou cu o casă tradiţională din acele locuri.
”E ca o sărbătoare pentru noi, o zi a excelenţei. Şi aşa noi tindem spre excelenţă, pentru că asta e miza noastră, să performăm cât mai mult pe domeniul ales de fiecare, iar astăzi e aşa o încununare. Suntem aici pentru că merităm”, a afirmat Claudia Grigore, directorul școlii.
De altfel, Prima Doamnă este cunoscută pentru faptul că iubește să se afle în mijlocul copiilor, dovadă stând devotamentul de care dă dovadă față de meseria pe care o practică de ani buni.