Gestul șocant făcut de rudele și prietenii cu Cornel Galeș. Ce au făcut cu sicriul de zinc
Cornel Galeș este azi, 12 decembrie, condus pe ultimul drum. După ce fiica sa naturală și-a luat adio pe vecie de tatăl ei, prietenii și rudele au rămas la înmormântare. Ce au făcut cei care-l iubeau cu sicriul de zinc?
Ce au făcut cu sicriul de zinc? Gestul rudelor la înmormântarea lui Cornel Galeș
Trupul neînsuflețit al lui Cornel Galeș a ajuns în România ieri, 11 decembrie, moment în care s-a ținut și priveghiul. Din nefericire, puținele persoane care s-au aflat acolo au putut vedea cum chiar fratele acestuia nu și-a făcut apariția. Slujba de înmormântare s-a încheiat, iar cortegiul funerar a ajuns la cimitirul Străulești 2 din Capitală, unde în urmă cu mai bine de doi ani Galeș o vedea pentru ultima oară pe Ileana Ciuculete.
Rudele și prietenii apropiați au ales să țină capacul deschis la sicriu, cu toate că fața fostului impresar a fost reconstruită după ce în accidentul fatal a fost proiectat din mașină și a fost desfigurat.
„El nu era la volan, stătea în spate”
„El nu era la volan, stătea în spate, pe mijloc și a zburat prin panoramă și nimeni altcineva nu a fost rănit, nu e vorba, așa cum a apărut în presă, de cineva care să fie în comă, sau altceva. Pe data de 1 decembrie am aflat noi că a murit… Dar, de fapt, el a murit pe data de 30 noiembrie, pe la ora 18:00, ora Spaniei. El se reîntorcea de la restaurant când s-a produs accidentul, iar explicația pentru prezența lui pe Whatsapp din noaptea de 1 decembrie este una simplă. În momemntul în care Poliția a sunat suspectul, adică cel care conducea mașina li s-a răspuns că pe el nu îl interesează și că el nu poate să îi ajute cu detalii și că cel mai bine ar fi să caute polițiștii la el în agendă. Atunci polițiștii au intrat în agenda lui telefonică și prin mesajele lui, iar asta este singura explicație, e chiar una logică”
Fiica Vivianei (Sursa: tacataca.ro)