Gestul făcut de fosta iubită a lui Leo Iorga la mormântul artistului: „Avem lumea noastră”. Unde va avea loc parastasul de 4 ani EXCLUSIV
Leo Iorga s-a stins din viață pe 4 noiembrie 2019, după o luptă dură, de 9 ani, cu o boală perfidă, cancerul pulmonar. La patru ani de la decesul solistului trupei Compact, fosta lui iubită, impresara Florența Marin, pregătește parastasul, care va avea loc la Mănăstirea Sinaia. Femeia îndoliată ne-a vorbit, în exclusivitate pentru Playtech Știri, și despre legătura paranormală, pe care susține că o are cu Leo Iorga, și acum, de dincolo de lumi…
Slujba de comemorare va avea loc la Mănăstirea Sinaia. Fosta lui iubită va împărți pachete cu mâncare
Impresara Florența Marin, femeia alături de care Leo Iorga a locuit, trei ani, spre ultima parte a vieții, și care îl ajutase enorm, pe plan profesional, să revină, în forță, pe scenă, ne-a vorbit, în exclusivitate pentru Playtech Știri, despre pregătirile pentru parastas, despre vizitele ei la cimitir, dar și despre relația pe care o are în prezent cu Paula Iorga, văduva lui Leo Iorga:
”Eu voi face parastas și pomenire la Mănăstirea Sinaia, am mai făcut, acolo fac și coliva și colacii, pentru mine și Leo era un loc special, veneam adesea să se roage pentru sănătate. Parastas fac pentru el, dar și pentru mama mea, care s-a stins din viață în data în care el a fost înmormântat. După slujba de comemorare, voi împărți pachete cu mâncare”.
O aduce la cimitir și pe Betty, pisica preferată a lui Leo Iorga
Florența Marin mai susține, exclusiv pentru Playtech Știri, că merge adesea la cimitirul Bellu, unde Leo Iorga este înmormântat, și cu Betty, pisica pe care o primiseră cadou, cândva, și care era nedezlipită de solist:
”Merg des, da, la cimitir, mă cunosc și paznicii. Mă simt bine să merg acolo, să mă reculeg, să vorbesc cu el, îi mai povestesc de-ale mele.
Dar nu merg singură, o iau și pe Betty cu mine, pisica pe care Leo o adora, era nedezlipită de el, dormea lângă el în pat.Noi am primit-o, în dar, în 2014, de la niște prieteni din Adjud. Pisica simte că Leo e acolo îngropat, devine neliniștită când e la cimitir. Între mine și Leo există și acum o legătură, de dincolo de lumi, îi simt energia, avem noi lumea noastră. A fost un om extraordinar și un artist cu voce unică. L-am iubit și îl voi iubi mereu”.
Te-ar putea interesa și: Ultima iubită a lui Leo Iorga face dezvăluiri uluitoare. Totul despre scandalul cu rivala Paula Iorga, la spital: ”A început să urle și să tragă de haine” EXCLUSIV
În ce relații a rămas cu Paula Iorga, văduva lui Leo Iorga, după scandalurile lor de pomină
Întrebată de reporterii Playtech Știri dacă, la cimitir, s-a întâlnit vreodată cu Paula Iorga, văduva artistului, cu care ani la rând s-a duelat în declarații, Florența Marin ne-a răspuns, cu seninătate:
”Nu, la cimitir, nu ne-am întâlnit niciodată, sunt convinsă că aceste lucruri sunt aranjate de Univers, de Leo, poate, ca să nu ne intersectăm. Iar dacă va fi așa, nu voi da curs unor discuții, doar nu o să ne certăm la mormântul lui Leo.
Ce a fost, a fost. Nu ar trebui să existe răutate între noi. Leo a murit, acum amândouă trebuie doar să ne rugăm pentru sufletul lui. Eu și Leo am fost împreună trei ani, timp în care am mers cu el la medici, l-am ajutat și pe plan profesional, cu concertele, cu revenirea pe scenă. Un timp, n-a mai cantat, avea o firmă de artificii…
Pot spune că i-am prelungit viața, mi-am dat toți banii din casă pentru sănătatea lui, pentru tratamente. Am făcut eforturi, dar nu îmi pare rău câtuși de puțin. Când iubești dai totul, din suflet…Simt că Paula îmi poartă și acum pică. Dar, chiar nu are de ce…”.
Marele regret al lui Leo Iorga. Ce spunea în ultimul interviu: ”Nu am destul timp să fac ceea ce aș vrea”
În ultimul său interviu, acordat pentru postul de radio Europa FM, și în care realizatorul emisiunii l-a întrebat dacă este un om fericit, solistul Leo Iorga a mulțumit divinității pentru fiecare zi de viață în plus:
”Dumnezeu mi-a dat viața asta pe care alții n-au trăit-o în șapte vieți. Nu, pentru că n-am destul timp să fac ceea ce aș vrea și destulă formă fizică. Eu sunt fericit pentru că pot trăi de pe astăzi pe mâine și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru asta”.
Te-ar putea interesa și: Cât costă să dormi în vila lui Leo Iorga, de la Eforie Nord, pe care solistul voia să o vândă, ca să-și salveze viața? Turiștii au lăsat mesaje surprinzătoare EXCLUSIV
Leo Iorga a cântat 9 ani cu un singur plămân. Confesiunile fiului său cel mare, Edy Iorga: ”Am vrut să-l înregistrez în Cartea Recordurilor”
Artistul Leo Iorga a urcat pentru ultima oară pe scenă cu doar câteva săptămâni înainte de a părăsi această lume. Atmosfera de la Arenele Romane, locul desfășurării întâlnirii cu publicul, a fost magică, copleșitoare…
Cu ultimele puteri, Leo Iorga a fredonat câteva versuri. Publicul l-a susținut, a aprins luminițe, a plâns, alături de el. Au fost ultimele aplauze…
Fiul lui cel mare, Edy Iorga, ne povestea despre lupta lui Leo Iorga cu această boală perfidă, cancerul pulmonar:
”Avea momente foarte grele, adesea nu mai suporta durerile. După ce i-a fost extirpat plămânul bolnav, tata a mai coborât un pic piesele, ca tonalitate, deși eu cred că putea cânta la același nivel. Dar, psihicul l-a influențat, la aflarea veștii că are cancer. Chiar am vrut să-l înregistrez pe tata în Cartea Recordurilor, pentru că a cântat 9 ani cu un singur plămân, până cu două luni înainte de a muri”.