Gestul făcut de Cornel Dinicu în faţa judecătorilor. Cum s-a apărat patronul pensiunii Ferma Dacilor

de: Ioana Bucur
03 01. 2024

În urma audierilor de marți, 2 ianuarie 2024, s-au făcut primele rețineri în cazul incendiului din a doua zi de Crăciun. Ce a făcut Cornel Dinicu în faţa judecătorilor, cum s-a apărat patronul pensiunii Ferma Dacilor.

„Victima perfectă”

Previziunea afaceristului a devenit realitate. La scurt timp după înmormântarea fiului său, Cornel Dinicu publica în mediul online un mesaj lung, pe care îl numea „spovedania publică” pe care nu se aștepta să o facă vreodată, afirmând că este convins că urmează să fie arestat pentru tragedia din a doua zi de Crăciun în care opt persoane și-au pierdut viața.

În același mesaj, susținea în continuare ipoteza unui act criminal și se caracteriza ca fiind „victima perfectă” din pricina trecutului său controversat.

„Trecutul meu mă face să nu fiu credibil indiferent ce aș spune acum, și indiferent care e adevarul..Ce contează e doar ce spun autoritățile care au zis din prima zi ca exclud o astfel de Ipoteză..Cum excluzi ceva dacă nu cercetezi?…”, a scris afaceristul.

Cum a încercat să se apere Cornel Dinicu în fața oamenilor legii

Marți, 2 ianuarie 2024, oamenii legii au efectuat mai multe percheziții domiciliare. Șase persoane au fost duse la audieri, printre acestea s-a numărat și Cornel Dinicu. La finalul zilei, afaceristul a fost reținut pentru 24 de ore, măsura fiind luată și în cazul altor doi administratori ai pensiunii, așa cum apar în acte. Acuzațiile aduse sunt, între altele, de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, după cum a anunțat Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.

„Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat suspiciunea rezonabilă că, în perioada 2016 – 26.12.2023, în realizarea obiectului de activitate şi în interesul societăţii comerciale, ca urmare a demersurilor factorilor decizionali din structura de conducere (respectiv a administratorului statutar şi a celor doi administratori în fapt), societatea comercială a funcţionat în mod sistematic prin încălcarea repetată a dispoziţiilor legale privind derularea activităţii de „cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată”, desfăşurate la sediul social din comuna Gura Vadului, sat Tohani, nr. 76B, jud. Prahova. Astfel, construcţia corpului principal de clădire, ce include restaurant, bucătărie şi spaţii de cazare la parter şi mansardă, a fost executată în regie proprie, fără obţinerea avizelor şi autorizaţiei de construire”, arată sursa citată.

Cornel Dinicu a fost ridicat de polițiști chiar din apartamentul său, la primele ore ale dimineții de marți, 2 ianuarie 2024. În fața judecătorilor, patronul pensiunii Ferma Dacilor ar fi încercat să se apere, însă declarația sa cu privire la o posibilă mână criminală nu a fost luată în seamă de oamenii legii.

Te-ar putea interesa și: Sora patronului pensiunii Ferma Dacilor, mesaj cutremurător. Durerea prin care trece fratele ei: „Oameni buni, cât vreți să îl mai loviți?”

Ce au transmis procurorii

În comunicatul Parchetului se precizează că demersurile şi măsurile dispuse pentru ”intrarea în legalitate” au fost realizate cu încălcarea prevederilor legale, respectiv ale Legii nr. 50/1991 republicată privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi ale Legii nr. 10/1995 republicată privind calitatea în construcţii.

”Astfel, construcţia corpului principal de clădire, ce include restaurant, bucătărie şi spaţii de cazare la parter şi mansardă, a fost executată în regie proprie, fără obţinerea avizelor şi autorizaţiei de construire. Totodată, demersurile şi măsurile dispuse pentru „intrarea în legalitate” au fost realizate cu încălcarea prevederilor legale, respectiv ale Legii nr. 50/1991 republicată privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi ale Legii nr. 10/1995 republicată privind calitatea în construcţii.

De asemenea, trebuie precizat că unitatea turistică a funcţionat cu încălcarea prevederilor Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, H.G.R. nr. 571/2016 pentru aprobarea categoriilor de construcţii care se supun avizării şi/sau autorizării privind securitatea la incendiu şi a normativelor aplicabile în domeniu, respectiv fără obţinerea avizelor şi a autorizaţiilor ce ar fi trebuit emise de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă pentru funcţionarea corespunzătoare, şi fără respectarea normelor privind securitatea la incendiu”, au mai transmis procurorii.

Cât despre cauza incendiului de la Ferma Dacilor, procurorii au punctat că „situaţia expusă anterior a creat premisele izbucnirii şi propagării la data de 26.12.2023, în jurul orei 05:45, a unui incendiu ce a condus la distrugerea imobilului şi la decesul a 7 persoane fizice, sursa probabilă a incendiului fiind «efectul termic al curentului electric»”.

Te-ar putea interesa și: Ancheta incendiului de la Ferma Dacilor se extinde. Mai multe persoane au fost duse la audieri, ce spun procurorii