Gestul făcut de actorul Marian Râlea înainte de repetiţiile de la teatru. Aşa nu l-ai mai văzut pe Magician FOTO EXCLUSIV
Marian Râlea este unul dintre cei mai cunoscuți, dar și cei mai apreciați actori din România, care activează în industria cinematografică de foarte multă vreme. De altfel, el și-a dedicat cea mai mare parte din viață meseriei sale, alegând să plaseze pe locul doi viața sentimentală. Iată cum a fost surprins recent actorul de către fotoreporterii Playtech Știri, înainte de repetiţiile de la teatru.
Gestul făcut de actorul Marian Râlea înainte de repetiţiile de la teatru
Marian Râlea este unul dintre cei mai îndrăgiți actori de la noi din țară, devenind cunoscut, mai ales, pentru participarea la emisiunea Abracadabra, acolo unde era actor și juca rolul Magicianului.
De altfel, mare parte din viața sa și-a petrecut-o pe marile scene ale teatrelor și a avut diverse roluri în seriale, cinematografia fiind ca o a doua casă pentru el. În vârstă de 65 de ani, actorul continuă să încânte spectatorii și telespectatorii cu talentul său nemărginit, petrecând chiar și acum foarte mult timp la repetiții.
Recent, fotoreporterii Playtech Știri l-au surprins pe Marian Râlea în curtea Teatrului Național din București, acolo unde, cel mai probabil, va avea un nou spectacol. Actorul a fost văzut stând pe o bancă, fumând și glumind cu ceilalți colegi de breaslă, înainte de repetiții. Vezi imagini în Galeria FOTO.
De ce nu a devenit niciodată tată
Cunoscut și sub numele de Magicianul, prin prisma emisiunii Abracadabra, actorul a fost mereu înconjurat de foarte mulți prichindei. Cu toate acestea, fostul prezentator TV nu a avut niciodată un copil al său. Iată cum a explicat el acest aspect.
„Păi am avut atât de mulţi copii, încât ce să îmi mai doresc? Dar într-adevăr e vorba despre joacă, joaca e meseria copilului, şi atunci sigur că meseria actorului este să se joace. Mai mult, noi am fost învățați să jucăm la facultate pentru tot felul de public.
Îmi aduc aminte cum am jucat pentru copii cu dizabilități, nu era nicio problemă, jucam ca și pentru ceilalți, era acelaşi teatru, doar îmi continuam joaca împreună cu cei mici. Acum mă gândeam că toţi copiii își doreau un Tată Magician.”, a dezvăluit Marian Râlea, acum ceva timp, pentru Viva!.