Gest extrem făcut de o profesoară din București. Ce le-a cerut elevilor la ora 22:41: „Aveţi la dispoziţie 15 minute!”

de: Rosu Ioana
06 11. 2020

Situație revoltătoare în cadrul școlii online, în cursul serii de ieri. O clasă de elevi în clasa a XII-a au primit un anunț total absurd, înainte cu puțin timp de miezul nopții. În urma evenimentului, mai mulți elevi și părinți au protestat, făcând publice dovezile.

Test la Economie, în miez de noapte

Pandemia de COVID-19 pare să schimbe tiparele normalității, astfel că nimeni nu mai reacționează potrivit normelor societății. Școala online i-a luat pe nepregătite pe mulți dintre profesori și elevi, astfel că mediul virtual nu respectă aceleași reguli stabilite în sistemul de învățământ.

Cel mai recent caz este cel al unei profesoare de Economie de la Colegiul Economic „Hermes”, care le-a dat elevilor săi un test contra-cronometru, de 15 minute. Astfel, liceeni au fost anunțați printr-un mesaj pe grupul de WhatsApp că urmează să susțină o lucrare online, întrucât au nevoie de mai multe note.

Lucrare de control în miezul nopții Sursă foto: Antena3.ro

Mulți dintre ei au fost șocați de această atitudine, mai ales că cerința cadrului didactic venea la o oră târzie, când mulți elevi deja se odihneau sau se pregăteau de culcare.

Pentru a nu lăsa loc de interpretări, profesoara le-a specificat elevilor că lucrarea de control trebuie predată în 15 minute, fiind contra-cronometru.

„Având în vedere că toată lumea trebuie să aibă 3-4 note, vă rog pe toţi să daţi testul online, accesând linkul de mai jos. Fiind contra cronometru, aveţi la dispoziţie 15 minute. Succes!”, este mesajul care i-a tulburat pe elevi, potrivit antena3.ro.

Ce răspuns i-au transmis elevii

Fiind blocați de gestul făcut de profesoară, câțiva elevi și-au luat inima în dinți și i-au răspuns acesteia că este o oră cam târzie pentru o lucrare de control.

„Bună seara. Doamnă, este ora 11 (noaptea), majoritatea dorm la ora aceasta. Nu vreau să fiu răutăcioasă, dar acum trebuie rezolvat?”, este unul dintre mesajele trimise de o elevă.

Potrivit antena3, situația a fost imediat raportată de elevi, dar și de părinți. Astfel, Eugen Ilea, vicepreședintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți (FNAP) a făcut public schimbul de mesaje între profesoară și elevii săi, dar și fotografii cu cerințe din cadrul lucrării.

În urma imagiilor publicare, Jean Badea, subsecretar în Ministerul Educației. s-a autosesizat și a sărit în apărarea profesoarei.

Elevii au publicat rezultatele testului de la ora 23:00

„Sunt 15 minute din momentul în care fiecare elev pornește testul. Presupun ca este vorba despre un test care urma să fie susținut ziua următoare”, a fost comentariul lui Badea lăsat pe Facebook.

Pentru a lămuri situația, Alexandru Rădulescu, fost preşedinte al Asociaţiei Elevilor din Bucureşti, a postat o fotografie cu nota obţinută de unul din elevi, 7, dovadă că testul a fost rezolvat chiar atunci de elevi.