Gest disperat făcut de o femeie din Pașcani. Și-a dat cu diluant în cap și a amenințat primarul că își dă foc
Disperarea și neputința unor oameni îi împinge să comită gesturi necugetate, inclusiv, să recurgă la sinucidere. Acesta este și cazul unei femei din Pașcani, care a fost la un pas de a-și lua viața, chiar în fața primăriei. Supărată pentru ce urma să i se întâmple, aceasta și-a turnat diluant în cap, iar ulterior a amenințat că-și dă foc.
Ce a determinat-o pe femeie să amenințe că își ia viața?
Imagini de groază au fost observate, în urmă cu o zi, în fața primăriei din Pașcani, acolo unde o femeie a fost în audiență la primar, iar ulterior a amenințat că își dă foc. Potrivit primelor informații, aceasta deținea un chioșc într-o piață, însă urma să fie evacuată, fiindu-i luată, practic, pâinea de la gură. Disperată că va rămâne fără loc de muncă, femeia a mers în audiență la primar, unde nu ar fi rezolvat problema ei.
Aflată în fața primăriei, aceasta și-a turnat diluant în păr, iar mai apoi a amenințat că își va da foc. Chiar și așa, primarul nu a cedat presiunilor făcute de aceasta, motiv pentru care nu a intervenit să o ajute sau să o oprească din acțiunile sale.
Din fericire, femeia nu a apelat la gesturi care se puteau finaliza tragic, însă, din cauza mirosului i s-a făcut rău și a leșinat. La fața locului a fost solicitat un echipaj medical care a transportat-o la cel mai apropiat spital.
Declarațiile primarului după incident
Audiat după evenimentul șocant, primarul a explicat situația și motivele pentru care femeia ar fi fost evacuată din acel loc. Potrivit lui Marius Pintilie, taraba femeii se afla într-o zonă de evacuare, în cazul unui incendiu.
“Astăzi (n.red. – joi), la audiențe am avut un eveniment nefericit, a venit o doamnă care a reclamat faptul că a fost amendată astăzi de către Poliția Locală pentru ocuparea domeniului public fără forme legale. Am fost în piața vale ieri, într-o vizită, am constatat că în fața ușii de intrare – ieșire din hala din vale erau depozitate niște mese, niște baxuri, materiale. Am rugat să fie eliberată zona pentru motive de siguranță.
Acolo este o cale de evacuare, Doamne ferește, de un incendiu, lumea nu are pe unde să fugă de acolo! Și am spus ‘asta nu este de glumă’, până mâine să eliberați acea zonă din fața ușii. Astăzi când am fost din nou nu era eliberată zona. În consecință, cei de la Poliția Locală au aplicat o amendă. Doamna a venit foarte nemulțumită pe motiv că a primit amendă, și a făcut un gest necumpătat, a spus că ea vrea să își dea foc”, a declarat primarul Marius Pintilie, potrivit stirileprotv.ro.