George Simion s-a dat de gol! Cum a reușit să iasă din țară fără vaccin anti-Covid-19: „Vă spun CNP să mă verificați”

de: Rosu Ioana
31 01. 2022

Liderii AUR au părăsit România în plin val cinci al pandemiei, hotărându-se să plece într-un turneu electoral prin Europa. După cum bine știe toată lumea, membrii acestui partid s-au arătat întotdeauna împotriva restricțiilor impuse de Guvern în contextul pandemiei de Covid-19, refuzând inclusiv să se vaccineze. În ciuda restricțiilor impuse de majoritatea statelor europene, George Simion împreună cu colegii săi au reușit să evite izolarea sau carantinarea, chiar dacă nu sunt imunizați sau nu au trecut oficial prin boală.

George Simion, infectat cu Covid-19 fără să știe

Liderul AUR, George Simion, este unul dintre politicienii care s-au împotrivit vehement tuturor restricțiilor impuse de Guvern pe toată perioada pandemiei. Deși nu este un susținător al vaccinului anti-Covid-19, tânărul a recunoscut că nu este împotriva vaccinării, astfel că, fiecare persoană este liberă să aleagă ce este mai bine pentru sănătatea proprie. Cu toate acestea, George Simion încurajează cetățenii să se documenteze privind drepturile lor, motiv pentru care, recent, acesta a explicat cum a reușit să se bucure de libertate într-o țară cu restricții riguroase anti-Covid-19, chiar dacă nu este imunizat.

Ajuns în Spania alături de colegii săi, George Simion a reușit să scape de izolare sau carantinare cu ajutorul prezentării dovezii unui test PCR negativ. Politicianul a recunoscut că a fost infectat cu Covid-19, dar nu a știut, aflând acest lucru după efectuarea unui test de anticorpi. Pentru că această metodă nu se ia în considerare, George Simion le-a transmis un mesaj de avertizare românilor care nu se documentează din surse oficiale și se lasă influențați de anumite amenințări venite din diferite zone în care există anumite interese.

„E o chestiune de libertate. Fiecare își asumă”

În plus, George Simion a dat asigurări privind faptul că nu va purta mască nici în Spania, în locurile unde nu le consideră necesare. Pentru a-și justifica decizia, liderul AUR a susținut că fiecare persoană trebuie să-și asume lucrurile pe care dorește sau nu să le facă, în ciuda faptului că acestea reprezintă o obligativitate impusă de Guvern.

„Câinele moare de drum lung și prostul de grija altuia. O parte din oamenii care se exprimă în spațiul public nici nu fac niciun efort de a se documenta. Eu am venit în Spania cu certificat care se bazează pe test PCR. Nu sunt probleme. Un pic de documentare.

Am trecut prin boală, mi-am făcut test și am anticorpi, însă această formă nu este accepată. Nu știam că am avut, am fost asimptomatic.

Unde nu este nevoie și nu consider nu o să pot mască. E o chestiune de libertate. Fiecare își asumă. Nu mi se pare normal să vină guvernul să-mi îngrădească”, a spus George Simion, la Realitatea PLUS.

Vezi imagini cu George Simion din Spania: