George Simion, reacție explozivă după vaccinarea copiilor din România: „Guvernul Cîțu comite un atac la sănătatea unei generații”
În cursul serii de joi, liderul AUR a vorbit despre mai multe probleme apărute în ultima perioadă în țara noastră, inclusiv, despre inițiativa Guvernului de a vaccina adolescenții între 12-15 ani, o categorie nevulnerabilă în fața noului coronavirus. George Simion consideră că sănătatea copiilor este pusă în pericol, fără a fi nevoie, această acțiune fiind mai degrabă experimentală.
„Trebuie să încetăm să facem diferențierea între vaccinați și nevaccinați”
„Între 12 și 15 ani statistică arată 0 cazuri de îmbolnăvire la această categorie de vârstă. Noi credem că este un risc la sănătatea copiilor și nu știm de ce guvernul Citu insistă.
Miocardita și pericardita la adolescenți, de la acest vaccin, a fost dovedită de medici din America. Am înțeles urgența și pandemia, dar nu te duci la populația care nu este vulnerabilă să-i dai un vaccin, să fim serioși, experimental.
Mie îmi curge nasul acum, că am fost în Suceava. Nu mă testez. Trebuie să încetăm să facem diferențierea între vaccinați și nevaccinați. Guvernul Citu, din disperare, vrea să vaccineze cât mai mulți oameni și atunci comite un atac la sănătatea unei generații, 12-15 ani. Nu știi ce se va întâmpla cu sănătatea acestor copii peste 5 ani”, spune George Simion, în direct, la RomaniaTV.
Valeriu Gheorghiță a anunțat în cursul zilei de joi, că în ultimele 24 de ore au fost vaccinați 1903 de adolescenți cu vârste între 12 și 15 ani, majoritatea din București. Coordonatorul campaniei de vaccinare a dezvăluit că în ultimele 48 de ore au fost prgramate alte 4.173 de persoane din această categorie de vârstă.
Vaccinarea anti-Covid19 a copiilor a început de miercuri, fiind prima țară din Europa care a demarat această campanie în rândul adolescenților. Pentru a putea fi imunizați, adolescenții trebuie să vină însosiți de unul dintre părinți sau de un tutuore, aceștia dându-și acordul scris cu privire la vaccinarea tinerilor.
Ce țări din Uniunea Europeană au mai aprobat vaccinarea adolescenților
Agenția Europeană a Medicamentului a dar săptămâna trecută “undă verde” pentru folosirea extinsă a vaccinului de la Pfizer și pentru categoria de vârstă 12-15 ani. Dintre toate țările care au acceptat vaccinarea copiilor, România este prima care a început deja vaccinarea, fiind până acum un adevărat succes.
În perioada următoare, Italia, Germania, Polonia, Estonia, Lituania, Ungaria și Austria vor începe vaccinarea pentru această categorie.
Florin Cîțu a fost prezent la inaugurarea Programului Naţional de Suport ”Din grijă pentru copii”, oferind un îndemn pentru părinți: „Îi încurajez să ia cea mai bună decizie pentru copiii lor, dar trebuie să înțelegem că e nevoie de cât mai multe persoane vaccinate ca să trecem pandemia”, a transmis acesta.