George Burcea, gest emoționant pentru fiica lui Clara. Fanii lui i-au dat like, instant

George Burcea, gest emotionant pentru fiica lui Clara

Ce poate fi mai frumos decât dragostea unui părinte față de copilul său. George Burcea a făcut un gest emoționant, de ziua mezinei sale Clara. Ce mesaj adorabil a postat actorul pe rețelele de socializare, de dragul fiicei sale. Fanii au sărit cu aprecierile și comentariile laudative.

George Burcea, gest emoționant pentru fiica lui Clara

Probabil unul dintre cele mai neașteptat divorțuri din anul 2020 a fost cel dintre Andreea Bălan și George Burcea. Cele două vedete s-au despărțit după mulți ani de relație și la doar luni de căsnicie, iar fanilor încă nu le vine să creadă că povestea lor de iubire s-a încheiat. Cu toate aceastea, jurata de la Te Cunosc De undeva și actorul și-au refăcut viețile cu alți parteneri, Andreea Bălan fiind fericită în brațele lui Tiberiu Argint, iar George Burcea s-a îndrăgostit de Viviana Sposub în cadrul emisiunii Ferma de la PRO TV.

Timpul a trecut, iar acum cei doi foști soți păstrează o legătură amicală de dragul celor două fetițe pe care le au împreună, Ella și Clara. Și pentru că tot vorbeam de fiicele lui George Burcea, actorul a făcut un gest emoționant pentru mezina lui, Clara. De ziua fetiței sale, fostul soț al Andreei Bălan a postat o fotografie adorabilă de acum doi ani, de când a ținut-o prima dată în brațe pe fetița lui nou-născută.

„Astăzi am 2 ani de Clărița Scăritza! #birthdaygirl”, a fost mesajul lui George Burcea pentru fetița lui cea mică, postare care a generat sute de comentarii și mii de likeuri pe pagina sa oficială de Facebook.

Andreea Bălan, la un pas de moarte când a născut-o pe micuța Clara

Andreea Bălan a trecut prin momente cumplite în urmă cu doi ani de zile. Ceea ce trebuia să fie una dintre cele mai frumoase zile din viața sa, cea în care venea pe lume fiica ei Clara, s-a transformat într-o luptă pentru supraviețuire. Artista a fost la un pas de moarte pe 4 martie 2019 atunci când a făcut stop cardio-respirator în timpul operației de cezariană.

Din fericire medicii i-au salvat viața, însă, de atunci, jurata de la Te Cunosc de Undeva a rămas cu o mică traumă legată de spital și intervenții chirurgicale. Mai mult, într-un interviu acordat celor de la XNS, anul trecut, Andreea Bălan mărturisea că acesta a fost principalul motiv pentru care ea și George Burcea s-au decis să se căsătorească civil. Artista s-a gândit ca, dacă i se întâmplă vreodată ceva, fetițele ei să poată fi ocrotite de tatăl lor și din punct de vedere legal.

Din nefericire, aceasta nu a fost singura dată când Andreea Bălan și-a lăsat viața în mâna chirurgilor. În toamna anului 2020, artista a ajuns din nou la spital, acuzând dureri stomacale cumplite din cauza unui abces abdominal. Precaută și perfecționistă din fire, blondina și-a făcut testamentul audio, în cazul în care ar fi pierit pe masa de operație.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI