George Burcea a dat lovitura, va juca într-un film de mare importanţă. Actorul tocmai a făcut anunţul: „Voi pune tot sufletul pentru acest proiect”
George Burcea, în vârstă de 36 de ani, a dat lovitura în lumea actoriei! Fostul soț al Andreei Bălan va juca într-un film de mare importanţă. Mai exact, el va interpreta rolul lui Alexandru Ioan Cuza. Emoționat de această ocazie, actorul a scris un mesaj uluitor pe rețelele de socializare!
George Burcea a primit un rol important
George Burcea este pe cai mari! Actorul are tot mai mult succes în industria cinematografică. El este pregătit să revină pe marile ecrane. De data aceasta a primit rolul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, iar acest lucru l-a încântat teribil.
Pe internet, actorul a dat marea veste, iar fanii l-au felicitat: „Sunt extrem de emoționat și onorat să vă anunț că mă veți vedea în curând pe marile ecrane portretizându-l pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza, părintele fondator al României moderne”.
Florin Piersic a mai jucat același rol
El a mai precizat că singurul actor care a intrat în pielea lui Alexandru Ioan Cuza a fost Florin Piersic. Marele actor a avut același rol acum 45 de ani.
„Emoțiile sunt și mai mari, întrucât până acum, singurul român care l-a interpretat pe domnitor într-un film de lung metraj a fost Florin Piersic în anul 1979. După 45 de ani, șansa de a readuce în cinematografe un personaj atât de important pentru toți românii îmi revine și nu pot decât să mă bucur și să vă promit că îmi voi pune tot sufletul în acest proiect. App…astăzi este ziua lui Cuza. La multi ani, Domn!!!”, a mai completat actorul.
De aproape un an, George Burcea a stat mai mult prin America, acolo unde a avut mai multe proiecte. Acum, el urmează să revină în România, după ce a primit rolul domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
Și producția Wednesday i-a adus lui George Burcea sume uriașe în conturi. Pentru o singură zi de filmare, el a primit 3.000 de dolari. La final, el a reușit să încaseze în jur de 60.000 de dolari, pentru 20 de zile.
Îi merge bine și pe plan personal
În toamna anului trecut, Viviana Sposub și George Burcea anunțau că s-au despărțit definitiv. Se pare că cea care și-a dorit să rupă relația cu fostul soț al Andreei Bălan a fost Viviana, nedorind să mai ia contact cu el. Totuși, fosta asistentă tv a decis să-i mai dea o șansă actorului la începutul acestui an.
Pe rețelele de socializare, ea a postat un video în care apărea alături de George, confirmând astfel că s-au împăcat. Anul Nou i-a prins împreună peste hotare, semn că iubirea dintre ei nu se stinsese. Cei doi s-au filmat unul lângă celălalt, în timp ce își zâmbesc și se privesc cu multă afecțiune.
„Cam periculos pe străzile din California…”, a scris Viviana Sposub în dreptul postării.
Nici fanii lor nu s-au abținut și le-au transmis numai mesaje frumoase.
„În sfârșit!”/„Ce frumos!”/„Mă bucur mult pentru voi”/„Sunteți predestinați, nu se putea altfel”/„Frumoșilor”/„Felicitări, să fiți iubiți!”/„Dacă v-ați împăcat, mă bucur mult pentru voi”, au fost câteva dintre reacțiile celor din mediul online.