Gata, se întrerupe curentul ore în şir în Bucureşti, Ilfov şi Giurgiu. Situaţia e îngrijorătoare
Veste cruntă pentru anumiți români. Compania E-Distribuţie Muntenia a anunțat că alimentarea cu electricitate va fi întreruptă temporar, în perioada 21-30 octombrie 2022, în mai multe zone din București, Ilfov și Giurgiu. Vezi care sunt cartierele afectate de lipsa curentului electric. A fost publicată lista cu străzile care rămân fără lumină în perioada următoare.
Energia electrică se întrerupe în Bucureşti, Ilfov şi Giurgiu
Alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă temporar în mai multe zone din Capitală, Ilfov și Giurgiu, a transmis E-Distribuție Muntenia. Care este programul lucrărilor. Cetățenii nu vor avea lumină până la şapte ore pe zi. Furnizorul de electricitate a spus că va recurge la această măsură pentru a se asigura că rețeaua funcționează în continuare fără probleme.
Potrivit reprezentanților companiei, aceste întreruperi au fost reduse cât s-a putut de mult pentru o bună administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, astfel încât disconfortul clienților să fie cât mai mic.
„Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și a alimenta clienții cu energie electrică în bune condiții, conform prevederilor din Decretul președintelui României nr. 195/16.03.2020, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 212/16.03.2020”, a declarat compania furnizoare de electricitate pe site-ul său.
Anunțul făcut de E-Distribuţie Muntenia
În informarea sa, E-Distribuţie Muntenia spune că regretă neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbă temporar activitățile întreprinse.
Autoritățile au mai transmis că țin legătura cu instituțiile locale, dar și cu alte utilități, pentru a minimiza impactul. Acestea au explicat că următoarele întreruperi se vor realiza cu scopul de a asigura buna funcționare a rețelei de alimentare cu energie electrică.
Lista cu zonele care rămân fără lumină până vinerea viitoare
E-Distribuție Muntenia a publicat lista zonelor din București și cele două județe limitrofe care vor rămâne fără curent până vineri, 28 octombrie 2022.
Întreruperi de energie electrică în București, Ilfov și Giurgiu în intervalul 24 – 30 octombrie 2022:
În Capitală
În județul Ilfov
În județul Giurgiu
Criza energetică nu închide școlile
În contextul crizei energetice din Europa, premierul Nicolae Ciucă a declarat, joi, 20 octombrie, că nu acceptă ca școlile să treacă în mediul online. Șeful Guvernului a dat asigurări că se vor lua toate măsurile necesare pentru desfășurarea activității didactice în condiții optime.
„Partea aceasta de trecere a şcolilor în online din cauza termiei nu are loc în discuţia noastră, pentru că am discutat, aşa cum spuneam de cu mult timp înainte, despre măsurile care trebuie luate astfel încât să fie asigurate toate condiţiile. Nu este acceptabil să luăm o astfel de decizie în condiţiile în care şi astăzi, când discutăm, căutăm soluţii astfel încât să asigurăm derularea procesului de învăţământ coerent, fără niciun fel de alte sincope. (…) Sincer, nu văd şi nu accept să întrerupem procesul de învăţământ pentru că nu există termie în vreuna din unităţile de învăţământ”, a punctat prim-ministrul României.