Gafa pentru care șoferii sunt amendați cu cel puțin 1.300 de lei în decembrie. Interzis să ai așa ceva în portbagaj

Gafa pentru care șoferii sunt amendați cu cel puțin 1.300 de lei în decembrie. Interzis să ai așa ceva în portbagaj
Cu portbagajul plin riști amenzi de 1.300 de lei

Perioada Sărbătorilor de iarnă, pentru majoritatea românilor, înseamnă clasicul porc. Fie crescut în ograda țăranului, sau în ferme specializate, porcul este cel mai vândut în această perioadă a anului. Cu toate astea, inspectorii DSVSA spun că există riscul cumpărării unor produse neconforme, unele dintre acestea putând fi infectate chiar cu pesta porcină africană. Ba mai mult de-atât, inspectorii au ajuns să verifice și portbagajele șoferilor, iar cele descoperite de inspectori au dus și la amenzi destul de mari.

DSVSA amenință tradiția Sărbătorilor de iarnă cu pesta porcină africană

La finalul lunii noiembrie numărul de focare active de pestă porcină africană din România continua să rămână ridicat. La sfârșitul lunii octombrie 2021, s-a înregistrat o creștere cu 43% a numărului de focare față de aceeași perioadă din 2020.

Exploatațiile comerciale au continuat să fie afectate direct atunci când virusul a fost confirmat la nivelul fermei sau indirect, prin restricțiile impuse în ceea ce privește circulația animalelor. Proiectul de plan de acțiune pentru supravegherea și controlul crizei este încă în așteptarea aprobării Guvernului României, și în luna august.

Ca urmare a acestor probleme inspectorii DSVSA au început, la nivel național, mai multe controale. Mare parte din aceste controale se  fac la comercianții industriali, care vând în cantități mari carnea de porc. Dar cum încă mai există și crescătorii individuale, adică în ograda țăranului, inspectorii DSVSA trag semnale de alarmă, spunând că există riscul îmbolnăvirilor, dacă clienții cumpără carnea de porc din locuri neconforme.

Cu portbagajul plin de porci riști amenzi de 1.300 de lei

În mai toate zonele țării, mai ales acolo unde se știu că există practicile de a vinde porcii vii direct din portbagajul mașinii, inspectorii DSVSA, împreună cu reprezentanți ai poliției, au decis să facă mai multe controale la acest gen de comercianți.

Conform unui comunicat, numai în județul Bihor au fost descoperiți mai mulți comercianți, fără drept de vânzare a porcilor în viu, care făceau acest lucru direct din portbagajul mașinilor. În acest caz, spune DSVSA, s-au aplicat amenzi destul de mari, curpinse între 1.300 și 2.900 de lei.

„Specialiștii recomandă ca înaintea sacrificării porcilor pentru consumul familial să fie solicitară medicilor veterinari expertizarea stării de sănătate a animalului, iar ulterior a salubrității cărnii obținute, pentru a nu fi infestată cu trichinella.

Comercializarea stradală a alimentelor, comercializarea ambulantă sau din mijloace de transport neautorizate este interzisă. Încălcarea acestei dispoziții este sancționată contravenţional cu amenzi de până la 40.000 lei, pe lângă confiscarea integrală a alimentelor.”, se spune în comunicatul DSVSA.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI