Gafă monumentală făcută de deputatul Florin Roman în plină pandemie. Ce a putut să le ureze cetățenilor români. Colegii au rămas interziși

de: Rosu Ioana
28 10. 2020

În plină explozie a cazurilor de COVID-19 și a numărului de morți, liderul deputaților PNL, Florin Roman, a făcut o gafă de zile mari, în Plenul Parlamentului. Acesta a fost surprins în timpul unei dezbateri pentru un proiect de lege cu privire la situațiile de urgență transmițând la „cât mai multe victime”.

Ce mesai i-a transmis lui Raed Arafat

Florin Roman a dorit să țină un discurs de mulțumire șefului DSU, sintetizând ce s-a discutat în timpul dezbaterii. Din cauza emoțiilor, cel mai probabil, acesta a enunțat o afirmație absurdă cu un sens negativ față de tot contextul acestei perioade.

Florin Roman, deputat PNL, sursă foto: Mediafax

„Mă bucur, domnule Arafat, că ați ajuns la o înțelegere cu colegii dumneavoastră de minister și sper ca după ce această lege va fi promulgată în Monitorul Oficial să și vedem în județe că se întâmplă ceea ce v-ați propus prin acest proiect de lege și practic, cu ajutorul dumneavoastră și al bunului Dumnezeu, să avem cât mai multe victime”, a declarat Florin Roman, liderul deputaților PNL.

Florin Roman a retras o lege PSD împotriva presei

Fost jurnalist și actual deputat, Florin Roman, liderul deputaților PNL, a decis să lase liber accesul la informațiile de interes, retrăgând sprijinul față de legea promulgată de PSD, privind privind modificarea legii 544/2001, care ar limita accesul la informațiile de interes, motiv pentru care s-ar crea taxe arbitrare. Motivul pe care acesta l-a invocat pentru retragerea acestei modificări a fost acela că solicitantul pentru această restricție a fost de „rea-credință”.

Ulterior, PSD a anunțat că nu mai susține această lege, având alte priorități: „Referitor la propunerea legislativă privind modificarea legii 544 – PSD nu susține această inițiativă. Semnatarii din partea PSD își vor retrage semnătura. Nu e o prioritate pentru PSD această lege”.

Anunțul lui Florin Roman a venit în urma supărării jurnaliștilor cu privire la această modificare de lege care le-ar limita accesul la informații și totodată le-ar restrânge enorm sursele pentru a-și desfășura munca.

„Am depus azi o solicitare în scris de retragere a semnăturii de pe un proiect de lege inițiat de o colegă deputat, care viza reglementări în cazul legii 544, privind liberul acces la informații de interes public. Am primit semnale de la oameni de bună credință, că în forma propusă de inițiator poate naște interpretări abuzive, și din acest motiv nu am dorit să las nici un fel de interpretare.

Ca fost jurnalist sunt un adept al liberului acces la informații de interes public. Cât despre partea politică, înțeleg că orice dezbatere în perioada campaniei electorale, nu este posibilă, totul fiind țintit pe atacuri, fără legătură cu subiectul”, ”, a afirmat Florin Roman, într-o postare pe Facebook, în urmă cu două săptămâni.