Gafa făcută de Regele Charles al III-lea în public. Ce s-a văzut când s-a descălţat, fotografii au fost pe fază
Monarhul britanic a atras un val de simpatie în urma unei gafe. Însoțit de Regina Consoartă Camilla, Regele Charles al III-a a vizitat o moschee din estul Londrei. Ce s-a întâmplat în momentul în care s-a descălțat pentru a intra în lăcașul de cult.
Regele Charles al III-lea „este exact ca noi”! Gafa făcută în public de monarh
Cu toate că suntem obișnuiți cu aparițiile impecabile ale membrilor Familiei Regale a Marii Britanii, iată că există și momente de „slăbiciune” care nu fac decât să amintească că, până la urmă, sunt oameni ca și noi.
Un exemplu recent a venit din Londra, avându-l ca protagonist chiar pe monarhul britanic. În urmă cu câteva zile, Regele Charles al III-lea a vizitat o moschee din estul capitalei.
Așa cum se cuvine, înainte de a păși în lăcașul de cult, regele s-a descălțat. Un detaliu amuzant a atras imediat atenția celor prezenți: suveranul avea o gaură într-una dintre șosete.
Cum era de așteptat, imaginile au făcut furori în mediul online, însă gafa nu a stârnit critici, ba din contră, un val de simpatie:
„Este unul de-al nostru”; „Este exact ca noi”; „Cine nu are măcar o pereche de șosete găurite?” – au fost doar câteva dintre comentariile internauților.
Mesaj de condoleanțe pentru familiile victimelor cutremurelor din Turcia
Marți, Regele Charles a transmis, din partea sa și a soției sale, Camilla, un mesaj de condoleanțe pentru familiile victimelor cutremurelor devastatoare din Turcia.
„Soţia mea şi cu mine am fost foarte şocaţi şi profund întristaţi de vestea cutremurelor devastatoare din sud-estul Turciei. Nu pot decât să încerc să-mi imaginez amploarea suferinţei şi a pierderilor ca urmare a acestor tragedii îngrozitoare şi am dorit în mod special să transmit cele mai profunde şi sincere condoleanţe familiilor tuturor celor care şi-au pierdut apropiaţii.
Gândurile şi rugăciunile noastre speciale se îndreaptă către toţi cei care au fost afectaţi de acest dezastru natural îngrozitor, fie prin rănire, fie prin distrugerea proprietăţii lor, precum şi către serviciile de urgenţă şi cei care au ajutat la eforturile de salvare”, a transmis regele.