Gabriela Firea își riscă postul din PSD. Cum i-a ridicat osanale lui Victor Ponta la evenimentul Pro România

Sursa foto: INQUAM/George Calin

Președinta PSD București, Gabriela Firea, a fost invitată la Convenția Națională Pro România, iar primarul general a acceptat imediat invitația. Chiar dacă Gabriela Firea și Victor Ponta s-au contrat de multe ori în declarații, în trecut, se pare că cei doi au îngropat securea războiului și sunt gata să facă o alianță pentru alegerile locale din București.

Gabriela Firea i-a ridicat osanale lui Victor Ponta la Convenția Națională Pro România

Gabriela Firea l-a lăudat la scenă deschisă pe Victor Ponta, care în opinia sa a fost cel mai bun premier din ultimii ani ai României. Mai în glumă, mai în serios, Gabriela Firea, a spus că speră să nu fie dată afară din partid pentru că a acceptat invitația celor de la Pro România.

Convenția Națională Pro România
Sursa foto: INQUAM/George Calin

„I-am spus lui Victor: sper să nu fiu dată afară din partid că am venit la această întâlnire. Sper că au trecut acele vremuri în care dacă îndrăzneai să spui ce gândeşti, să spui ce e corect pentru români, pentru Bucuresti, erai chemat la o şedinţă, cu scenariu foarte bine stabilit, cu roluri foarte bine stabilite. Ştiţi unii dintre dumneavoastră din sală”, a spus Gabriela Firea de pe scena Convenției Naționale a Pro România.

Gabriela Firea a recunoscut cu mâna pe inimă că a avut de suferit în trecut, ”din cauza unui mod de a conduce, care nu are legătură cu democrația”, făcând referire la epoca Liviu Dragnea.

Gabriela Firea încă îl consideră pe Victor Ponta coleg și a spus că acesta a fost cel mai performant premier pe care l-a avut România în ultimii ani. ”Nu trebuie să ne fie ruşine să recunoaştem, trebuie să ne uităm, să vedem unde am greşit, de ce am schimbat trei premieri în trei ani şi de ce nu am ales în fruntea Guvernului premieri ca Victor Ponta. Să ne punem această întrebare”, a declarat Gabriela Firea.

Mai mult de-atât, la evenimentul Pro România a fost invitat, și chiar a acceptat invitația, nimeni altul decât președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu!

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI