Gabriela Firea dă Patriarhiei Române un teren, gratuit. Ce se va construi pe el
Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, oferă gratuit un teren Bisericii Române, într-o zonă selectă a Bucureștiului. Terenul este oferit gratuit pentru o perioadă de 49 de ani, însă Primăria Capitalei are mai multe condiții.
Gabriela Firea oferă un teren gratuit Bisericii Române pe malul lacului Băneasa
Gabriela Firea vrea să ofere Patriarhiei Române un teren de 630 mp pe strada Gârlei nr. 6, pe malul lacului Băneasa, pentru edificarea unei biserici, potrivit unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General de joi.
Această inițiativă a mai avut loc și în anul 2003, când Consiliul General a mai aprobat atunci darea în folosință gratuită a acestui teren bisericii, dar nu a fost făcută predarea-primirea. Motivul nu este menționat însă, potrivit hotnews.ro.
Terenul este dat în folosință pentru 49 de ani
”Se aprobă darea în folosință gratuită Patriarhiei Române – Arhiepiscopia Bucureștilor, a terenului în suprafață de 630,00 mp situat în Bucureşti, str. Gârlei nr. 6, Sector 1, în vederea construirii unui lăcaş de cult. Darea în folosință gratuită a terenului precizat la art. 1 se acordă Patriarhiei Române – Arhiepiscopia Bucureştilor pe o perioadă de 49 de ani.
Cheltuielile pentru amenajările privind imobilul prevăzut la art. 1 vor fi suportate de către Patriarhia Română – Arhiepiscopia Bucureştilor. În situația în care, în termen de 24 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri nu au început lucrările de investiții sau imobilul nu este folosit conform destinaţiei prevăzute la art. 1 din prezenta hotărâre, hotărârea își încetează aplicabilitatea”, se arată în proiectul de hotărâre.
Biserica trebuie să se apuce de construcție în 24 de luni, altfel pierde terenul
Terenul a mai fost dat în folosință gratuită Patriarhiei Române prin Hotărârea CGMB nr. 43/13.02.2003, dar acesta nu a fost predat efectiv bisericii, nu se menționează de ce.
”Conform art. 2 al hotărârii mai sus menționată, predarea-primirea imobilul situat în str. Gârlei nr. 6, sector 1, Bucureşti, trebuia să se facă în termenul de 30 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii. Din datele deținute și din corespondența purtată cu Patriarhia Română – Arhiepiscopia Bucureştilor, protocolul de predare-primire nu a fost încheiat, fapt pentru care ne-am adresat Direcției Juridic în vederea emiterii unui punct de vedere. Serviciul Legislaţie, din cadrul Direcției Juridic, ne-a comunicat prin Adresa nr. 1264/04.02.2020 că este necesar a se abroga HCGMB nr. 43/13.02.2003 și a se iniția o nouă Hotărâre a Consiliului General al Municipiului Bucureşti”, se arată în raportul de specialitate aferent proiectului de hotărâre.