Gabriela Firea, avertisment pentru cetățeni. Ce măsuri vor fi luate începând cu 15 mai: „A fost o dorință foarte mare a bucureștenilor”

de: Rosu Ioana
13 05. 2020

Gabriela Firea a vorbit marți seară despre măsurile care vor fi luate începând cu data de 15 mai pentru siguranța bucureștenilor. Primarul Capitalei a dezvăluit locațiile care vor fi deschise, dar și recomandările pe care cetățenii vor fi obligați să le repspecte.

„Pandemia nu s-a oprit, nu am ajuns la vârful numărului de contaminări”

Vestea mai puțin plăcută este că pandemia nu ne-a părăsit, iar noul coronavirus se află în continuare printre noi. Știind acest lucru, autoritățile ne avertizează asupra măsurilor de siguranță și de igienă pe care trebuie să le respectăm, atât în spațiile publice, cât și în cele private.

Datorită insistenței și a nevoii oamenilor de a ieși din casă, Gabriela Firea a anunțat că, începând cu data de 15 mai, în București, se vor deschide toate parcurile parcurile, Grădina Zoologică și cimitirele.

Într-o intervenție la TVR, marți seară, edilul Capitalei a explicat ce măsuri se vor implementa în aceste locații pentru a evita răspândirea infectării cu COVID-19.

Pandemia nu s-a oprit, nu am ajuns la vârful numărului de contaminări. A fost o dorință foarte mare a bucureștenilor să se deschidă parcuri. Cred că vor respecta, că nu vor aglomera anumite alei sau zone. Îi voi informa pe bucureșteni, la intrarea în parc, cu privire la regulile pe care trebuie să le respecte, să se spele pe mâini, să folosească dezinfectanți.

Cu privire la transportul în comun de suprafață, am hotărât să avem pe trasee toate aubuzele, tramvaiele și troleibuzele. Este foarte bună recomandarea ca firmele și instituțiile publice să aibă un program în ture, pentru a nu fi aglomerație.

În Capitală sunt foarte multe biserici, schituri si mănăstiri, care au curți unde se pot desfășura evenimente religioase. Este o măsură corectă pentru că duminica, în București, sunt foarte aglomerate. Vor fi deschise în timpul săptămânii pentru a ne reculege, a ne ruga, dar este vorba despre slujba de duminică pentru că atunci se adună mulți oameni.

Ne am fi dorit informații cu privire la spitale, dacă se vor fac iși alte internări, în afara urgențelor„, a spus Gabriela Firea.