Gabriela Firea, acuzații grave la adresa lui Orban și Iohannis. La ce i-ar instiga pe români, de fapt

Gabriela Firea, acuzații grave la adresa lui Orban și Iohannis. La ce i-ar instiga pe români, de fapt
Gabriela Firea, atac la premier și președinte

Gabriela Firea a făcut acuzații grave la adresa lui Ludovic Orban și Klaus Iohannis. Fostul primar a spus la ce i-ar instiga aceștia pe români, de fapt. Gabriela Firea a reacţionat dur după conferinţa de presă a preşedintelui României, Klaus Iohannis.

Gabriela Firea susține că premierul Ludovic Orban și președintele Klaus Iohannis vor să atragă atenția țării de la problemele reale cu care ne confruntăm

Gabriela Firea a făcut acuzații fără precedent la adresa premierului Ludovic Orban și a președintelui Klaus Iohannis. Fostul primar al Capitalei susține că preşedintele alături de Guvernul Orban vor să încropească un scandal politic pentru a deturna atenţia românilor de la problemele cu care se confruntă țara noastră în plină epidemie de coronavirus.

Klaus Iohannis și Ludovic Orban încearcă cu disperare să provoace un scandal politic pentru a deturna atenția publică de la problemele deosebit de grave cu care se confruntă cetățenii, din cauza incompetenței guvernului PNL”, a spus Gabriela Firea într-o postare pe pagina personală de Facebook.

De la ce vrea PNL să distragă atenția românilor

Fostul primar al Capitalei reaminteşte apoi situaţia sitemului sanitar şi a economiei menţionând că actuala guvernare PNL este vinovată pentru tot acest eşec.

Eșec total în gestionarea pandemiei! Spitalele sunt sufocate, anul școlar e compromis, salariații riscă să-și piardă locurile de muncă, inflația crește iar economia se prăbușește. Acestea sunt lucrurile grave de la care încearcă ei să abată atenția, pentru că ei sunt vinovați”, a mai scris Gabriela Firea în postare de pe rețeaua de socializare.

Care este rolul unui Guvern, în opinia Gabrielei Firea

Gabriela Firea consideră că rolul unui Guvern, indiferent care ar fi, este să stimuleze economia pentru a produce prosperitate cetățenilor. “Președintele și Orban instigă la dezordine constituțională și nerespectarea legii spunând că nu vor respecta decizia CCR dacă va aproba a doua oară majorarea pensiilor cu 40%. 

Este practic un îndemn intolerabil de la cel mai înalt nivel pentru nerespectarea legilor statului și a regulilor democratice. Argumentul că nu sunt bani este argumentul prostului care nu știe să guverneze. Rolul unui Guvern e să stimuleze economia pentru a produce prosperitate cetățenilor”, a mai spus Gabriela Firea în postarea de pe Facebook.

PSD, vinovat de ce se întâmplă în criza sanitară

De asemenea, Klaus Iohannis consideră că, după 30 de ai de la Revoluția din 1989 România a intrat nepregătită în criza sanitară. Pentru dezastru, președintele României aruncă vina pe PSD. ”La trei decenii de la Revoluţia din 1989, România a intrat complet nepregătită într-o criză sanitară fără precedent.

PSD este principalul vinovat pentru acest dezastru şi acest lucru trebuie afirmat clar şi răspicat. Am datoria faţă de toţi românii, indiferent de opţiunile lor politice, să spun lucrurilor pe nume, pentru că miza este una uriaşă – destinul României de mâine”, a declarat zilele trecute președintele Klaus Iohannis.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI