„Fund mai puternic, suflet mai puternic!”. Cea mai „rea” jucătoare de tenis din România și-a pus din nou fanii pe jar – FOTO
Andreea Prisacariu este cea mai nonconformistă jucătoare de tenis din România. Are un discurs „colorat”, o mulțime de tatuaje și își „răsfață” fanii cu poze în ținute sexy. Sportiva se pregătește pentru noul sezon și în ultimele săptămâni le-a arătat fanilor mai multe imagini de la antrenamentele ei.
Andreea Prisacariu, antrenamente „spartane” pentru noul sezon
Andreea Prisacariu își dorește foarte tare ca anul 2023 să fie unul în care să urce vertiginos în clasamentul WTA. Acum se află pe locul 397 și această poziție nu-i oferă prea multe perspective. Jucătoarea de tenis s-a pregătit intens în ultimele săptămâni și le-a arătat și fanilor cât de mult muncește. La mijlocul lunii trecute a intrat în mare, după un antrenament, deși termometrul arăta opt grade Celsius. A fost metoda de recuperare, după o ședință de pregătire mai dură.
Și noul an a găsit-o pe terenul de antrenament și în sala de forță. Iar jucătoarea din Iași este tot mai încrezătoare în forțele ei și tot mai mulțumită de modul în care se prezintă din punct de vedere fizic. După un antrenament a postat o fotografie, din sală, dar și un mesaj în care își face o caracterizare „Fund mai puternic, suflet mai puternic!”.
În primul turneu al anului, la Monastir, în Tunisia, sportiva din Iași s-a calificat în sferturi.
„Lovitura mea favorită este backhand-ul în lung de linie! Din orice poziție! Să fie la surpriză! Bineînțeles că sunt și zile în care nu îmi iese, se duce direct în gard. Dar și când intră, toată lumea se ridică în picioare”, spunea Prisacariu, într-un interviu.
Andreea Prisacariu a lipsit câteva săptămâni de pe rețelele sociale, dar când „s-a întors” le-a arătat fanilor câteva noi tatuaje. Are deja 30, dar nu vrea să se oprească aici și deja visează la momentul în care o să fie „o mireasă” tatuată”. Sportiva are peste 26.000 de urmăritori doar pe Twitter, iar pozele ei stârnesc o mulțime de reacții.
Până și oficialii WTA au lăudat-o și au cerut, în glumă, după discursul jucătoarei de la meciul România – Polonia, ca sportiva noastră să apară într-un serial de comedie pe Netflix.