“Frumoasa cu o sprânceană” Cum arată tânăra care a șocat o lume întreagă

“Frumoasa cu o sprânceană” Cum arată tânăra care a șocat o lume întreagă

Sophia Hadjipanteli este cunoscută drept ”Frumoasa cu o sprânceană”, care a șocat lumea întreagă cu felul în care își arată chipul. Sophia Hadjipanteli are peste 200.000 de urmăritori pe Instagram, iar sprâncenele ei au făcut-o cunoscută în toată lumea.

Cum arată ”Frumoasa cu o sprânceană”

Astfel, blondina cu forme apetisante și-a lăsat sprâncenele să crească natural, așa încât ele au ajuns să se formeze una singură, dar asta nu o deranjează absolut deloc, ba chiar se simte foarte atrăgătoare așa.

Sophia Hadjipanteli afirmă că se simte bine în pielea ei, dar gurile rele nu sunt de aceeași părere cu aceasta. „Stârnesc o mulțime de reacții negative, însă nu am de gând să vorbesc despre lucrul acesta”, a fost răspunsul tinerei în momentul în care a fost întrebată cum este tratată de către oamenii care nu o cunosc.

Ce spune despre sprâncenele ei

Cu toate că oamenii nu sunt de acord cu modul în care arată sprâncenele ei, Sophia Hadjipanteli primește adesea și complimente pentru modul în care arată trupul său.

Sophia Hadjipanteli este un model greco-cipriot, cunoscută cel mai mult pentru aspectul sprâncenelor sale. A apărut în prezentări de modă în timpul Săptămânii modei londoneze 2020. Ea a câștigat atenția pentru prima dată în Marea Britanie în 2017. Aceasta a urcat pe podium pentru diverse mărci, inclusiv Guess Jeans și Polaroid. Hadjipanteli s-a născut și a crescut în Cipru, apoi s-a mutat în SUA pentru a studia marketingul la Universitatea Maryland.

Despre sprâncenele ai, aceasta a afirmat:

„Dacă vă aflați într-o familie în care fratele și tatăl au și ei sprâncene foarte drăguțe, nu sunteți niciodată conștienți că ele sunt groase”, a spus ea într-un interviu acordat lui Harper’s Bazaar.

„Am ales să-mi port sprâncenele în felul acesta pentru aceleași motive pentru care mi-am conceput și stilul în școală – pentru că singura preferință care contează este a mea”, a explicat ea într-un interviu acordat lui Dazed. „Dacă copilăria mea m-a învățat ceva, este că îmi place să fiu altfel.”, a mai completat aceasta.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI