Fructul iubit de milioane de români nu este sigur pentru consum în România. Ce s-a descoperit în piețe
În această perioadă sunt la mare căutare fructele, însă specialiștii ne recomandă să le alegem cu mare grijă, deoarece mulți agricultori au folosit nitrați și pesticide. Care sunt cele mai periculoase, aflați în rândurile următoare.
Fructele scoase la vânzare în piețe, testate cu un dispozitiv special
În momentul de față ne aflăm în plin sezon al fructelor și legumelor de vară. Autoritățile au început să iasă în piețe pentru a le verifica, iar ceea ce au descoperit este îngrijorător. În Iași, legumele și fructelor mai multor comercianți au fost verificate.
În urma testelor, autoritățile au descoperit că cireșele indicau valori normale, însă căpșunile ascund cantități mari de pesticide și de două ori mai mari față de limita maximă admisă.
„Am dat să verific pe cireşe. Îmi dă cantitatea care ar trebui să fie. 50. Luăm o cireaşă. Şi-mi iese mai mic de 30, deci nu e o valoare care să fie apropiată de valoarea maximă. Sunt perfecte şi dacă ne uităm şi la preţ sunt cam jumătate faţă de supermarketuri”, explică Radu Botez, director Eco Piaţa Iaşi.
Pe de cealaltă parte, comercianții se apără, spunând că fructele sunt aduse din Satu Mare. Aproximativ 50 de comercianți se află în două dintre cele mai mari piețe din Iași.
Citește și: Cum îți dai seama dacă cireșele din piață au viermi fără să le tai. Vei face asta mereu, trucul e simplu
Ce spun clienții despre testarea fructelor și legumelor
Clienții sunt de părere că testarea legumelor și fructelor este foarte benefică și că ar trebui făcută cât mai des posibil. Mulți sunt revoltați că sunt mințiți și că nu au idee cu ce chimicale sunt tratate legumele și fructele pe care le cumpără.
„Problemele s-ar rezolva dacă s-ar face controale. Dar cine să le facă? Trebuie duse analize la laborator, mai mulți angajați care să se ocupe de treaba asta. Sunt angajați în plus în multe instituții, dar pe partea de alimentație publică nu se pune accent. Ar trebui mii de angajați puși să verifice”, spun ei.
Chiar dacă rezultatele au fost negative, aparatul folosit de ECO Piața nu este omologat, ceea ce înseamnă că nu poate fi interzisă vânzarea produselor depistate cu probleme. Însă, rezultatele reprezintă un prim semn de alarmă care ar putea duce la mai multe verificări în piețele din țară.
Citește și: Fructele românești care au cele mai multe pesticide. Mare atenție atunci când le cumperi
O altă instituție care verifică nivelul de pesticide din fructe și legume este Oficiul Fitosanitar. Probleme prelevate sunt trimise la cele două laboratoare, unul la București și unul la Târgu-Mureș. Aurora Diac, coordonatorul Oficiului Fitosanitar din Iași, a precizat că urmează să fie testate și căpșunile.