Fructul care îți dă cea mai mare energie dimineața. Este mult mai bun decât cafeaua și costă doar 60 de bani

de: Ionuț Vieru
20 05. 2022

Fructele sunt o sursă excelentă de energie și conțin foarte multe vitamine și antioxidanți. Cu toate acestea, multă lume nu apelează la fructe atunci când au nevoie de energie, ci la cafeină. Știai că există un anumit fruct care este mult mai bun decât cafeaua?

Fructul de 60 de bani care îți oferă energie

Știai că un măr îți oferă mai multă energie decât o ceașcă de cafea? Poate că nu multă lume va fi de acord, mai ales iubitorii de cafea, însă specialiștii spun că este adevărat. Consumului unui măr pe zi este o opțiune excelentă pentru mai multă energie.

„Merele au un conținut ridicat de carbohidrați, fibre, vitamina C și minerale, motiv pentru care sunt o adevărată sursă de energie”, spune cercetătorul Dan Vodnar, profesor de Gastronomie Moleculară şi Biotehnologii alimentare, și prorector la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj, citat de Antena 3.

Cercetătorii au făcut un studiu, având 8.400 de voluntari, iar 753 dintre aceștia au consumat un măr pe zi. Cei din urmă păreau să folosească mai puține medicamente pe bază de prescripție medicală.

De asemenea, consumul unui măr pe zi ajută la scăderea tensiunii arteriale, a colesterolului și a inflamației, au mai spus cei care au efectuat testul. Mai mult de atât, merele nedecojite sunt foarte bogate în fibre și compuși numiți polifenoli, având beneficii asupra sănătății inimii.

Cele mai sănătoase legume și fructe de primăvară

Odată cu venirea primăverii, piața prinde culoare datorită legumelor și fructelor care sunt scoase la vânzare. În piețe găsim, de regulă, produse românești, așa că susținem în același timp și producătorii locali.

Ceapa verde este la mare căutare, fiind bogată în vitamina A, B1, B2, C și E, dar și săruri minerale, precum sodiu, potasiu, calciu, zinc și fier. Totodată, ceapa verde are beneficii asupra afecțiunilor respiratorii. Aici ne referim la astm, bronșită, tuse sau laringită.

Salata verde este și ea, de asemenea, foarte căutată în piețe. Cu un conținut ridicat de vitamina A, C, beta-caroten, acid folic, calciu și fibre, salata verde este o alegere excelentă pentru fiecare masă. Ea ajută la prevenirea afecțiunilor cardiovasculare, constipație, obezitate și catarctă.