Fructele pe care doar bogații din România și le permit. Se apropie de prețul aurului
Românii care trec prin piețe în aceste zile riscă să se aleagă cu un șoc pe cinste. Prețurile au luat-o razna și e mai rău în fiecare an.
În București, în piețe, au început să apară fructele „de sezon”. Ce nu e de sezon e prețul, care-i mult prea mare. În piețele din Capitală, primele cireșe se vând cu prețuri amețitoare. Pe scurt, sunt mai scumpe decât cele de anul trecut.
Un kilogram de cireșe poate ajunge în București și la 120 de lei. Prețurile acestea, pe baza anilor precedenți, sunt așteptate să reziste cam o săptămână sau două. Dar pentru cei care vor să cumpere acolo, sunt cu adevărat prohibitive.
Cireșele vândute la prețuri de fructe exotice
Conform unui reportaj realizat de Știrile TVR1 în piețe din Capitală, unii vânzători și-au dat seama că prețul e exagerat, dar n-au ce face. Astfel, ei au ajuns să pună cireșele, cu așa prețuri mari, lângă fructele exotice la care românii oricum nu s-ar uita din cauza costului.
Chiar dacă lumea nu se înghesuie să cumpere cireșe cu preț așa mare, vânzătorii se mulțumesc să vândă puțin, dar scump. Astfel, își mai recuperează din investiție.
Însă, așa cum te-ai aștepta, chiar dacă pare exagerat, unii sunt dispuși să dea oricât ca să își satisfacă pofta.
În caz că vrei și tu cireșe, dar salariul nu îți permite să arunci cu bani în stânga și în dreapta, există o speranță. În circa două săptămâni, prețurile vor scădea simțitor. Însă chiar și așa, cireșele românești de mai vor fi mai scumpe anul acesta. Mulți pomi s-au uscat sau au rămas fără fructe după ploile înghețate și grindina din ultima perioadă.
Fenomenele meteo extreme au făcut ca cei care activează în acest domeniu să nu mai aibă un randament la fel de bun. Asta înseamnă că miza va fi pe sere și cine va face pasul acesta mai repede va avea de câștigat.