Frații Dedeman, lovitură financiară și în 2020. Profit imens în pandemie

de: Năstase Mirabela
13 08. 2020

În plină pandemie de coronavirus, frații Dedeman au dat lovitura. Astfel, profiturile uneia dintre companiile care dețin acțiuni au crescut considerabil în primul semestru al anului 2020, în pofida pandemiei de coronavirus.

Frații Dedeman a dat o lovitură financiară și în 2020

Grupul Alro, unul dintre cei mai mari producători de aluminiu din Europa, a avut în primul semestru un profit net de 253,66 milioane de lei, în creștere cu 218% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când rezulttaul net al grupului era de 79,708 milioane de lei, potrivit datelor transmise miercuri Bursei de Valori București.

De menționat este că acest grup este cel mai mare producător de aluminiu din România și este controlat de un miliardar rus și de către frații Pavăl, care dețin 23% din acțiunile Alro pe care le-au cumpărat cu peste 100 milioane de euro.

„Rezultatul net al Grupului pentru prima jumătate a anului 2020 este un profit de 253.662.000 lei, o valoare mai mare comparativ cu 79.708.000 lei raportată în primul semestru din 2019, în principal datorită recunoaşterii iniţiale în situaţiile financiare a schemei de compensare EU-ETS, precum şi datorită acţiunilor de diminuare a costurilor continuate în primul semestru din 2020 cu şi mai multă precauţie şi într-o manieră şi mai riguroasă”, se precizează în comunicatul Alro.

Diminuarea stocurilor de produse finite, dar şi a materiilor prime principale a îmbunătăţit fluxul de numerar.

„Grupul a reuşit să menţină afacerea viabilă şi să compenseze parţial tendinţa descendentă a cotaţiilor LME şi nivelul scăzut al cererii cauzate de pandemia COVID-19, respectându-şi în acelaşi timp obligaţiile faţă de finanţatori”.

A crescut volumul vânzărilor de produse din aluminiu primar

Astfel, volumul vânzărilor de produse din aluminiu primar ale Grupului Alro a crescut la 65.883 tone în primul semestru al acestui an, de la 65.155 tone în aceeaşi perioadă din 2019, datorită vânzărilor de sârmă mai mari cu 2.600 tone.
Alro este unul dintre primii furnizori pe aceasta piaţă și cel mai mare producător de sârma din aluminiu din Europa.

Volumul vânzărilor de produse din aluminiu prelucrat însă a scăzut la 53.605 tone în primele şase luni, de la 54.853 tone în acelaşi interval din 2019, „în principal din cauza scăderii producţiei de benzi întrucât, din cauza pandemiei COVID-19, cele mai afectate industrii au fost cele auto şi aero.”
Chiar și așa, producţia de produse extrudate a crescut semnificativ, cu 18,7%, în primul semestru din 2020 faţă de anul precedent, datorită profilelor pentru piaţa panourilor solare.

Vânzările consolidate ale Grupului Alro în prima jumătate a acestui an au fost de 1,36 miliarde de lei, mai scăzute cu aproximativ 9,6% faţă de nivelul raportat în perioada similară a anului 2019, respectiv de 1,5 miliarde de lei, din cauza condiţiilor nefavorabile ale pieţei şi a crizei provocate de pandemia de coronavirus.