09 aug. 2020 | 13:20

Fratele lui Emi Pian cutremură lumea interlopă. Au vrut să-l omoare: este tăiat pe gât. De unde a pornit totul

Știri generale
Fratele lui Emi Pian cutremură lumea interlopă. Au vrut să-l omoare: este tăiat pe gât. De unde a pornit totul
Mascații au intrat peste Duduieni. Ce se întâmplă acum la casa lui Emi Pian

Fratele lui Florin Mototolea, supranumit și Emi Pian, a făcut dezvăluiri cutremurătoare în timp ce fostul lider al clanului Duduianu era condus pe ultimul drum. Acesta a mărturisit că, în urmă cu trei ani, cei care i-au ucis fratele au vrut să facă același lucru și cu el.

Ce spune fratele lui Emi Pian

Fratele lui Emi Pian nu știe însă dacă interlopii au vrut să se răzbune, dar a ținut să spună că totul ar fi fost premeditat. În sprijinul spuselor sale argumentează că lui i s-a dorit moartea, însă nu s-a reușit.

”Nu știu dacă a fost de răzbunare, asta nu știu… Dar știu că, în urmă cu trei ani, au vrut să mă omoare și pe mine. Asta s-a întâmplat prima dată, acum trei ani. Eram la o petrecere acum trei ani, au vrut să mă omoare pe la spate, uitați (își arată semnul pe gât) dar au fugit, până la urmă. Acum au reușit! Totul pleacă de la bani”, a dezvăluit cel care acum își plânge fratele care a fost ucis în noaptea de luni spre marți, conform cancan.ro.

sursa foto: Cancan.ro

sursa foto: Cancan.ro

I s-au oferit bani pentru tăietura de la gât

În plus, fratele lui Emi Pian a mai spus și că i s-au oferit 100.000 de euro pentru tăietura cu care s-a ales atunci când rivalii ar fi vrut să-l ucidă, în urmă cu tre ani.

”La noi nu există Stabor… Uite, mie mi s-au oferit 100.000 de euro pentru tăietura asta pe care o am aici, dar nu am luat niciun ban. Iar pentru fratele meu nu există nicio sumă care să ne fie dată! Noi avem bani, avem tot ce ne trebuie, am muncit pentru asta, ne-am chinuit, nu am făcut banii cu droguri! Să vină cineva și să spună: mă, ai tâlhărit, ai furat, ai spart! Eu am făcut pușcărie pentru permis, nu pentru altceva!”, a mai declarat fratele lui Emi Pian.

Parteneri
Cum a vrut Ungaria unirea cu România. Dezvăluiri fără precedent
Redactia.ro
Lovitură de teatru! De ce ar fi făcut luptătorul MMA gestul golănesc către fata din ring: ”N-am altă explicație”
Digisport.ro
Ungaria și propunerea surprinzătoare pentru „dușmanul de moarte”, România. De ce nu a fost posibilă unirea cu țara noastră
Click.ro
Pepe o acuză Raluca Pastramă că l-a înșelat în timpul căsniciei. Neașteptat cum a aflat: „Mă striga 'nașule', venea la noi acasă..."
Viva.ro
Unde este Fito? Povestea celui mai notoriu infractor din Ecuador, care a fugit din închisoarea în care trăia ca un rege
Digi24
Misterul morții unei mame și a fiicei ei de 10 ani a fost rezolvat după 24 de ani. Ucigașul a dezvăluit totul de pe patul de moarte
Digi24
Imagini din apartamentul în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă. Cum au amenajat / FOTO
Unica.ro
Nume sărbătorite de Sf. Gheorghe. Cui îi spunem la mulți ani pe 23 aprilie
Spynews
Este OBLIGATORIU absolut peste tot în România. TE VERIFICĂ imediat
Capital.ro
Horoscopul banilor pentru luna mai 2024. Zodiile care vor avea câștiguri financiare deosebite
Antena 3
Vedeta a dezvăluit că a avut o relație incestuoasă timp de zece ani cu tatăl ei, un cântăreț cunoscut: “Tata era altceva”. Acum s-a aflat tot
Avantaje
Cine PIERDE bani din PENSIE imediat. ANUNȚUL ministrul MUNCII
Mediaflux
Nume sărbătorite de Sf. Gheorghe. Cui îi spunem la mulți ani pe 23 aprilie
Spynews.ro
Ce se întâmplă în corpul tău la 4 ore după ce ai mâncat nuci
Realitatea.net
O creatură cu gheare ascuțite a fost descoperită în podul unei case. Oamenii sunt terorizați de sunetele pe care le scoate
Antena 1
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!' 5 motive pentru care nu-l recunosc ca pe Mesia
Shtiu.ro