Fotografii inedite din Oradea, realizate de fotografi renumiți din şase ţări, expuse între 17 septembrie și 9 octombrie în Galeria „Ştefan Vilidár István”

de: Ionuț Vieru
17 09. 2021

Un număr de cincizeci de fotografii alb-negru și color, realizate de artiști din șase țări diferite care au vizitat Oradea, vor fi expuse în Galeria „Ștefan Vilidár István” din Cetatea Oradea. Cei dornici să le vadă, pot veni aici în perioada 17 septembrie – 9 octombrie.

Fotografii spectaculoase cu municipiul Oradea

Expoziția prezentată la Cetatea Oradea cuprinde fotografii spectaculoase realizate de 17 artiști din China, Japonia, Arabia Saudită, SUA, Republica Moldova și Ungaria. Aceștia au fost selectați și invitați, fiind cunoscuți după diferite proiecte și a zecilor saloane internaționale la care au participat.

„În cariera mea de 50 de ani de activitate artistică am avut posibilitatea să primesc şi să însoţesc artişti fotografi din Europa, Asia şi Orientul Mijlociu. De fiecare dată am constatat şi redescoperit că Oradea este un oraş extraordinar de frumos, aşa cum au apreciat şi artiştii fotografi din străinătate în deplasările de creaţie pe care le-am organizat. În cadrul acestei expoziţii, prezentăm modul în care au văzut câţiva dintre ei oraşul nostru. Este şi un început de colaborare cu APTOR – asociaţia primăriei care promovează oraşul – cu care intenţionăm să realizăm mai multe proiecte în acest scop prin arta fotografică”, a declarat vineri, pentru AGERPRES, organizatorul Ştefan Toth.

Publicul va putea descoperi imagini ale unor monumente istorice din Oradea precum: Biserica cu Lună, Sinagoga Mare Ortodoxă, Palatul „Vulturul Negru”, Primăria, Mănăstirea Sfintei Cruci și multe altele.

Accesul publicului este gratuit, iar lucrările pot fi vizionate și la adresa https://www.eurofotoart.com/efa-exbhibitions-halls/stefan-vilidar-istvan-gallery-oradea/

Un muzeu al Ţării Vrancei va fi inaugurat la Vidra

Duminică, un muzeu al Țării Vrancei va fi inaugurat la Vidra, fiind primul al unei zone etnografice din județ. O mare parte din exponate au fost găsite în depozitul Muzeului Vrancei. În prezent, aici se găsesc zeci de mii de produse care au fost păstrare. Multe din ele nu au fost expuse niciodată.

În același timp, muzeul va avea și caracter didactic. Aici se vor ține șezători pentru cei care doresc să desprindă artele torsului, cusutului sau țestului. Clădirea va pune în valoare istoria și tradiția din anumite zone etnografice.

„Avem o sală mare, de circa 80 de metri pătraţi, unde pregătim totul pentru şezătoare. Va fi un loc de întâlnire pentru cei care vor să înveţe arta cusutului tradiţional, a ţesutului. Sala va fi deschisă permanent pentru cei care vor vrea să înveţe. De aici, şi nuanţa pedagogică a acestui muzeu. Intenţionăm să încheiem parteneriate cu şcolile din Vrancea, care vor putea să vină să desfăşoare aici ore practice. În puţine cuvinte, va fi un muzeu viu”, a precizat Valentin Muscă.