Fotbalistul internat într-un spital din România: „E mizerabil”. Ce medicamente primește
Partida dintre Astra şi Universitatea Craiova a fost amânată după ce Ljuban Crepulja a fost testat pozitiv cu COVID-19. Fostbalistul se află internat la Giurgiu în niște condiții de care este revoltat. Ce medicamente primește?
Fotbalist croat, internat în România după ce a fost depistat pozitiv cu COVID-19
Ljuban Crepulja, fotbalist croat al formației Astra, a fost testat pozitiv cu noul virus, așa că meciul programat miercuri, în etapa a noua a play-off-ului Ligii 1, cu Universitatea Craiova, a fost amânat.
„Jucătorul se simte bine. Aseară (n.r. – marți seara) s-a simţit mai rău, astăzi (n.r. – miercuri) s-a simţit bine, nu mai are convulsii, are gust, are miros, doar că, în continuare, are temperatură. El mi-a spus că a fost doar la magazin și să-și pună motorină.
Îl știm foarte bine, e un băiat foarte cuminte. Am vrut ca ieri (n.r. – marți) să facem testul, dar nu se mai puteau face recoltări. L-am programat dimineaţă şi ne-au garantat că ne dau rezultatul până după-amiază. Nu ne gândeam că ar putea avea ceva. Jucătorii sunt în izolare, la casele lor”, a declarat Dani Coman, fost portar al naționalei, la Digi Sport.
„Nu am simptome serioase, doar fierbințeală”
Ljuban Crepulja spune că va petrece două zile la spitalul din Giurgiu și este revoltat de condițiile întâlnite acolo. Mijlocașul croat a dezvăluit că este tratat cu paracetamol și că se simte bine.
„Spitalul din Giurgiu e mizerabil. Până acum mă simt foarte bine. Nu am avut dureri sau simptome serioase, doar fierbinţeală. Îmi dau paracetamol pentru starea febrilă, în rest nimic. Acum mă simt perfect. Am mers cu aer condiţionat în maşină. Ar putea fi de la asta? Probabil”, a declarat Crepulja, pentru GSP.
- Cei de la Astra nu au putut trece peste înfrângerea din meciul tur cu oltenii, când Koljic a marcat în minutul 90+1, decizând soarta partidei.