03 dec. 2022 | 17:56

Focul care nu se stinge niciodată, nici măcar când plouă sau e vânt puternic. Arde de mii de ani, unde se află

Știri generale
Focul care nu se stinge niciodată, nici măcar când plouă sau e vânt puternic. Arde de mii de ani, unde se află
Focul care nu se stinge niciodată. Arde de mii de ani. Nici vântul, nici ploaia nu îl poate stăvili. Unde se află.

Focul care nu se stinge niciodată. Nici vântul, nici ploile nu reușesc să stăvilească flăcările de până la trei metri. Exploratorii – și nu numai – au scris, de-a lungul timpului, despre fenomenul inedit la care au fost martori în timpul călătoriilor lor prin lume. Ce secret ascund scânteiele de foc.

Focul care nu se stinge niciodată

„Muntele care arde” – așa este denumit un versant din Peninsula Absheron, de pe malul Mării Caspice, care arde neîncetat. Este situat în capitala Azerbaidjanului, stat care, la rândul lui, a fost supranumit „Țara Focului”. În regiunea de aici, au fost raportate multe focuri care ardeau puternic, însă, în timp, toate s-au stins.

Nu la fel s-a întâmplat în cazul dealului din Absheron. Aici, flăcările ard de mii de ani. De-a lungul mileniilor, oamenii au fost înspăimântați să asiste la un astfel de fenomen. Pe exploratori, i-a fascinat, aceștia lăsând totul scris în diverse lucrări despre călătoriile lor prin lume. Așa a procedat și elvețianul Marco Polo, care a văzut flăcările prima dată în secolul al XIII-lea.

„Acest foc arde de 4.000 de ani și nu s-a stins niciodată. Nici chiar ploaia, vântul nu îl sting”, a explicat ghidul turistic Alieva Rahila, la versantul Yanar Dag.

Flăcările de pe Yanar Dag ard continuu, atingând o înălțime de trei metri. Demult, în primul mileniu î.Hr., au jucat un rol semnificativ în religia zoroastriană. Practicanții acesteia asociau focul cu un element de conexiune între om și supranatural.

Ce se ascunde în spatele fenomenului

Acest foc misterios din Azerbaidjan arde de mii de ani. Care este explicația? Fenomenul inedit de pe versantul Yanar Dag a fost studiat îndeaproape de către cercetători și oameni de știință.

Flăcările iau naștere în urma gazelor naturale care ard în subteran. Uneori, acestea ies la suprafață. Astfel, se întâmplă ca focul să nu fie stins niciodată, alimentat fiind de rezervele abundente de gaze naturale ale regiunii.

Așa cum am precizat, în Azerbaidjan au fost raportate numeroase astfel de evenimente. Majoritatea s-au stins, după ce presiunea gazului natural din subteran a fost redusă. S-a întâmplat pe fondul extracției comerciale a resurselor.

În jurul focului de pe Yanar Dag, miroase a gaz. Unele lucrări arată că flăcările pot să atingă și zece metri înălțime, deși majoritatea surselor menționează că acestea ajung la trei metri, de regulă. Fenomenul poate fi remarcat, uneori, pe o suprafață de până la 15 metri.

Citește și: Unde este „Poarta iadului” pe Pământ. Focul arde de 50 de ani fără oprire și acum s-a redeschis

Nu se știe cine a descoperit întâia oară flăcările de la Yanar Dag. Se spune, însă, că focul a fost stârnit după ce ar fi fost aprins, în mod accidental, de un cioban.

PlaySport
Cele mai FIERBINȚI 40 de IMAGINI în care a apărut vreodată KIM KARDASHIAN! Îți TAIE RESPIRAȚIA
Ego.ro
Imaginile indecente cu Elena Udrea au ajuns pe internet! Doar iubitul o vede așa FOTO
Ego.ro
TE SPERII! Cum arată cele mai apetisante femei din România fără machiaj FOTO
Digi24
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și nu mai vor să plece
Cancan.ro
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Stirile PROTV
Tentativă de asasinare a lui Zelenski. Presupusul criminal, un polonez, s-a oferit să ajute serviciile speciale ruse
Romania TV
Bomba bombelor în showbiz! Imagini cu amanta secretă a lui Alexandru Ciucu, a ţinut-o la secret 10 ani. Este celebră!
Capital.ro
Românii, OBLIGAŢI să dea bani. Va fi lege în 2025: Au de unde
EVZ.ro
Un produs foarte căutat s-a ieftinit. Mulți români l-au cumpărat deja
Adevarul
Drogul violului, cel mai periculos, dă dependență de la a treia utilizare. Expert: „Este posibil să asistăm la drame uriaşe”
BZI.ro
Cât costă să petreci 1 Mai în complexul Andreei Esca! Vilele luxoase sunt în Valea Zânelor
Spynews.ro
Știrile Antena Stars. Soțul Mariei Roman de la Mireasa a fost găsit! Unde se află bărbatul / VIDEO
Sport.ro
FOTO Tânăra desemnată "cel mai frumos copil din lume", apariție wow în costum de baie. La 23 de ani și-a eclipsat deja tatăl, un celebru fotbalist
Impact.ro
După această imagine, a urmat un DEZASTRU! Finalul depășește orice imaginație FOTO
Parteneri
De ce nu a venit Florin Salam la priveghiul lui Costel Corduneanu. Manelistul a spus lucrurilor pe nume
Redactia.ro
Transformarea fizică a Serenei Williams. Cum arată acum și ce spune legendara sportivă despre corpul ei
Digisport.ro
O româncă trage un semnal de alarmă: „Nu mai e de trăit în Italia”. Ce fenomen periculos a observat
Click.ro
Ce nu s-a văzut la TV! Zanni cu Ana Porgras și Alex Delea cu Alexandra Duli, momente tandre la duș, la Survivor Al Stars: "Nu vreau să se termine acest moment. Vreau să..."
Viva.ro
Cazul ciudat al miliardarului german care și-ar fi înscenat moartea ca să fie împreună cu amanta rusoaică la Moscova
Digi24
Un cuplu care a cumpărat un conac vechi de 400 de ani a descoperit sub podeaua din bucătărie o comoară
Digi24
Acasă la Andreea Esca. Fiul ei, Aris, le-a arătat tuturor ce obicte ciudate are mama lui acasă / FOTO
Unica.ro
Semnele care prevestesc sfârșitul. Când moartea se apropie
EVZ.ro
Cum recunoști carnea alterată. Este extrem de periculoasă pentru sănătate
Spynews
România demolează Austria. Anunțul a venit chiar azi, 19 aprilie: Greu, dar am obținut
Capital.ro
Data de la care România nu va mai beneficia de bani din PNRR | Decizia miniştrilor UE
Antena 3
Vedeta a dezvăluit că a avut o relație incestuoasă timp de zece ani cu tatăl ei, un cântăreț cunoscut: “Tata era altceva”. Acum s-a aflat tot
Avantaje
OALA de 100 de ZILE care face ravagii în Europa. Îți poate rupe COASTELE
Mediaflux
Știrile Antena Stars. Soțul Mariei Roman de la Mireasa a fost găsit! Unde se află bărbatul / VIDEO
Spynews.ro
Ce se întâmplă în corpul tău la 4 ore după ce ai mâncat nuci
Realitatea.net
Lino Golden și Delia s-au căsătorit! Cât de spectaculos au arătat cei doi într-o zi atât de importantă
Antena 1
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!' 5 motive pentru care nu-l recunosc ca pe Mesia
Shtiu.ro