Florin Piersic, un nou mesaj de pe patul de spital. Ce le-a transmis românilor, mulți așteptau vestea asta
Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a făcut o scurtă declarație la TV. Ce a transmis actorul de pe patul de spital, după operațiile multiple și problemele grave de sănătate.
Mesajul lui Florin Piersic pentru fani
Sâmbătă seara, Florin Piersic a acceptat să ofere câteva detalii despre starea lui de sănătate. Sunat de România TV, maestrul a susținut că este foarte bine tratat în spital și că speră să revină cât mai repede pe scenă.
„Sunt la recuperare, undeva departe, sunt foarte bine tratat și aștept cu nerăbdare ca să ne vedem la Teatrul Național din București. Cât mai aproape, în mai, iunie cel târziu, ne vom vedea…”, a spus Florin Piersic.
Spitalul Militar din Cluj-Napoca, precizări despre prima internare a actorului de 88 de ani
Vineri, 17 mai 2024, Spitalul Militar din Cluj-Napoca, primul dintre cele patru unități medicale unde a fost tratat Florin Piersic în ultimele săptămâni, a precizat că marele actor a ajuns pe 17 aprilie la spital „cu o stare generală alterată în contextul unei septicemii”, iar simptomele debutaseră de trei zile.
Maestrului i s-au recoltat „încă de la prezentare hemoculturi și urocultură care s-au pozitivat cu stafilococ auriu. Același germen a fost evidențiat și la nivelul protezei articulare”, au mai precizat reprezentanții Spitalului Militar din Cluj-Napoca.
Imediat după internarea lui Florin Piersic și efectuarea analizelor, care au arătat infecția cu stafilococ auriu, în cazul actorului „s-a inițiat tratament antibiotic, iar după stabilizare clinică și pregătirea intervenției chirurgicale, s-a efectuat procedura ortopedică pentru asanarea procesului septic de la nivelul protezei implantate în alt serviciu în urmă cu 5 ani”.
Ce s-a descoperit la stimulatorul cardiac implantat în urmă cu 10 ani
În plus, încă de la prezentarea actorului la spital „a existat suspiciunea identificării unui proces septic la nivelul valvelor cardiace, fapt confirmat prin ecocardiografie, care a evidențiat însămânțare bacteriană și la nivelul stimulatorului cardiac implantat în urmă cu aproximativ 10 ani la Institutul Inimii din Cluj-Napoca”, au afirmat medicii clujeni.
Ulterior, la sfârșitul lunii aprilie, Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, după ce „s-a solicitat consult de specialitate și conform recomandărilor comisiei multidisciplinare care a evaluat pacientul”.