Florin Piersic, în stare gravă? S-ar fi decis transferul acestuia într-un spital din Austria. Noutăţi despre îndrăgitul actor

de: Andreea Vînătoru
01 05. 2024

Sunt momente de cumpănă pentru Florin Piersic! Zilele trecute, celebrul actor a ajuns la spitalul din Cluj cu o infecţie puternică la un genunchi și a fost operat de urgență. În prezent, el se află încă internat în spital, la secția de terapie intensivă, dar specialiștii iau în considerare transferul lui la o unitate medicală din Viena, Austria.

Care este starea de sănătate a lui Florin Piersic

Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, are parte de sărbători nu tocmai fericite. Luni seară, maestrul a ajuns în grija medicilor de la spitalul Militar din Cluj-Napoca, după ce s-a simțit rău în timpul unui spectacol. Doctorii i-au descoperit o infecție puternică la genunchi și l-au băgat de urgență în sala de operații. Simptomele au debutat de pe o zi pe alta și nimic nu prevestea ce avea să i se întâmple îndrăgitului actor.

Florin Piersic a fost operat la acelaşi genunchi la care mai suferise o intervenţie în 2019, scrie Observator. 

„Maestrul s-a simţit chiar foarte bine pe scenă. Nici nu a dat impresia, nici nu părea să se simtă rău”, a declarat și Flaviu Milasan, director Casa de Cultură „Dumitru Farcaş” Cluj.

Ar putea fi transferat la un spital din Viena

După ce a fost operat la genunchi, pacientul a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, la Terapie Intensivă, pentru a fi supravegheat de medici. Mai mult de atât, se ia în considerare chiar și transferul lui Florin Piersic la clinică din Viena.

Familia actorului a cerut doctorilor discreție totală în ceea ce privește starea de sănătate a lui Florin Piersic.

„Este într-o stare stabilă în momentul de față. Se află internat pe secția de Cardiologie din Institutul nostru, sub tratament medicamentos. Dar vreau să subliniez că familia mi-a cerut în mod expres să nu furnizez informații pentru că dorește intimitate și discreție vizavi de starea dumnealui”, a declarat un reprezentant al spitalului.

Deși are o vârstă înaintată, actorul încă urcă pe scenă. Maestrul Florin Piersic a ținut ultimul spectacol la data de 6 aprilie 2023, când a jucat piesa ”Străini în noapte” pe scena Teatrului Radu Stanca din Sibiu.

„A fost o bucurie de întâlnire cu ocazia Zilei mondiale a teatrului. Împreună cu Constantin Chiriac și Constantin Necula”, a precizat marele actor pe social media.