Florin Cîțu, anunțul momentului despre relaxarea restricțiilor: „Se va face în două etape”

de: Rosu Ioana
06 05. 2021

Vești bune și noi din partea premierului României după întâlnirea cu reprezentanții HoReCa. CU puâin timp înainte, Florin Cîțu a oferit primele declarații despre discuțiile avute în cadrul ședinței de astăzi privind relaxarea restricțiilor promise în viitorul apropiat. Potrivit acestuia, relaxarea trebuie făcută cu multă atenție, deoarece acest sezon estival trebuie pregătit cât mai bine posibil.

Vaccinarea, susținută de reprezentanții HoReCa

Campania de vaccinare în România decurge foarte bine, iar autoritățile au ca obiectiv imunizarea cu ambele doze a cinci milioane de cetățeni până la începutul lunii iunie. Ieri a fost a doua zi în care medicii de familie au vaccinat în cabinetele personale, înregistrându-se un total de aproape 100.000 de persoane vaccinate în 24 de ore, ceea ce reprezintă un punct forte pentru revenirea la normalitate.

Prezent la Prefectura Constanța, Florin Cîțu a dezvăluit că atât el, cât și reprezentanții HoReCa își doresc ca acest sezon estival să fie bine pregătit, astfel încât, cetățenii să poată pleca în vacanțe, în condiții de siguranță. Pentru ca acest lucru să se întâmple, premierul susține că vaccinarea este singura soluție pentru îndeplinirea acestui obiectiv.

”Vreau să pregătim cât mai bine acest sezon estival, pentru că este foarte important pentru noi și pentru mine în special.

După discuția pe care am avut-o astăzi cu reprezentanții industriei, au venit câteva soluții foarte inovative și interesante și avem susținerea industriei pentru campania de vaccinare, ceea ce era foarte important.

Am înțeles cu toții că, pentru a avea un sezon de succes în România, pe litoral, trebuie să lucrăm împreună”, a dezvăluit acesta printre altele

Premierul României promite relaxarea restricțiilor pe etape

Cu privire la relaxarea mult promisă, premierul a anunțat că va avea loc în două etape: în iunie și în august, în acest interval, autoritățile renunțând treptat la restricții, în funcție de contextul epidemiologic.

“Am vorbit despre propunerile pentru Comitetul Interministerial de mâine, din partea industriei am primit propuneri și soluții foarte bune și promisiunea mea este că vom avea aceste soluții la timp aprobate ca să putem să începem de la 1 iunie o primă etapă de relaxare și a doua etapă de la 1 august.

Toată lumea a înțeles că nu vom putea redeschide total de la 1 iunie”, sunt câteva din declarațiile premierului.

În cadrul aceleiași conferințe, Florin Cîțu a fost întrebat dacă este plan remunerarea cetățenilor care se vaccinează, asemeni altor țări care oferă 25 de euro fiecărei persoane imunizate.

Premierul României a oferit un răspuns exitant, dar care lasă de înțeles că această variantă nu este luată în calcul de autorități: „Noi oferim revenirea la o viață normală”, a spus acesta.