Florin Cîțu, anunț important despre relaxarea de la 1 iunie: „România merge într-o direcţie şi nu se poate întâmpla altceva”
Odată cu relaxarea unor restricții, românii încep să guste din dulcea revenire la normalitate. Florin Cîțu a anunțat duminică existența unor noi relaxări începând cu 1 iunie, astfel că cetățenii trebuie să se aștepte și la alte vești bune, dacă lucrurile evoluează ca și până acum.
Cum decurge campania de vaccinare
Șeful Executivului a vorbit despre cea mai recentă și importantă relaxare, mai exact, despre renunțarea la măștile de protecție în spațiile deschise. Potrivit acestuia, relaxările reprezintă rezultatul unei cooperări bune cu cetățenii cu privire la vaccinare, astfel că această campanie de imunizare se îndreaptă în direcția bună.
Florin Cîțu a mai subliniat încă o dată necesitatea imperioasă a vaccinării, fiind singura soluție să scăpăm de pandemie.
”Până acum arată foarte bine campania de vaccinare. Vedeţi azi avem un progres – am eliminat obligativatea purtării măştii în spaţii deschise, în spaţii aglomerate, tocmai pentru că am avut o campanie bună.
Cu cât accelerăm campania de vaccinare, e singura soluţie pentru a scăpa de pandemie, cu atât putem să luăm mai repede măsuri de relaxare.
Noi facem totul pentru a atinge aceste cifre şi cu cât suntem mai aproape de 30%, atât înseamnă 5 milioane persoane vaccinate, cu atât pandemia este lăsată în urmă“, a declarat premierul.
“Dacă ni se va permite să facem și alte relaxări, le vom face”
Premierul a anunțat că noile decizii privind relaxarea vor fi anunțate săptămâna viitoare, acest lucru depinzând de anumite date care să arate că situația din acel moment permite o nouă etapă de relaxare.
“Vom vedea la 1 iunie. Săptămâna viitoare vom prezenta măsurile cu care vom intra de la 1 iunie. Vom avea mai multe date şi le vom prezenta pe cele pe care le vom lua de la 1 iunie, dar hotărârea CNSU aprobată săptămâna trecută arată clar direcţia în care mergem.
Dacă avem elemente care să ne permită să venim şi cu alte relaxări, le vom face. Nu vom renunţa la nimic. Pornim de acolo şi eu mă uit doar la partea mai bună, ce să adăugăm la hotărârea CNSU, nu să mai scoatem de acolo. România merge într-o direcţie şi nu se poate întâmpla altceva”, a adăugat Florin Cîţu.
Printre relaxările care ar urma începând cu 1 iunie se numără și desfășurarea evenimentelor de tip nuntă, botez, mese festive în alte condiții. Astfel, un eveniment de acest gen va putea să aibă loc cu un număr maxim de 70 de persoane la exterior și 50 de persoane în interior.
În cazul în care toți participanții ar arăta dovada vaccinării ai tuturor participanților, atunci restricțiile ar putea dispărea.