Florin Busuioc, la un pas de moarte la filmări. E ireal prin ce a trecut, la 2 ani de la infarct

de: Alexandra Chivu
20 11. 2020

Florin Busuioc (Busu) a fost din nou la un pas de moarte, la doi ani de la infarct. Vedeta PRO TV și-a riscat viața la filmările ”Pup-o, mă! 2: Mireasa nebună!”. Scenele vor fi tăiate la montaj.

Florin Busuioc, din nou la un pas de moarte. „Am înlemnit cu toţii”

În toamnă, la filmările ”Pup-o, mă! 2: Mireasa nebună!”, Văru‘ Săndel, Cosmin Seleşi şi Alin Panc au asistat la o secvență la care nici cei mai îndrăzneți cascadori nu s-ar fi încumetat. Văru‘ Săndel a povestit pentru Impact.ro despre filmările peliculei, dar și despre scenele în care Busu a fost implicat. Acestea vor fi tăiate la montaj.

Fără să vrea, Busu a fost protagonistul unei secvențe de infarct. Cei trei colegi ai săi, alături de acesta, filmau la o stână din Munții Apuseni, lângă Cluj, la finalul lunii august și începutul lui septembrie, pentru filmul ”Pup-o, mă! 2: Mireasa nebună!”. Florin Bucuios îi luase locul lui Bebe Cotimanis, care filma în aceeași perioadă pentru serialul ”Vlad” de la PRO TV.

A fost aruncat de ATV într-un prun

„Ne pregăteam fie pentru o nouă zi sau pentru o nouă scenă. Nu mai reţin. Ceea ce ştiu e că Florin Busuioc se afla pe un ATV oferit pe bază de contract de unul dintre sponsorii filmului, a cărui imagine mai trebuie să apară în peliculă.  Busu, colegul nostru, a avut inspiraţia nefericită de a-l porni. Cert e că nărăvaşul ăla, care e foarte greu de strunit chiar şi pentru cei care ştiu cum să se comporte cu el, nu l-a suportat foarte tare în şa şi, la prima colină, l-a aruncat într-un prun.

Ştiind problemele cu care se confruntase Florin am înlemnit cu toţii. Am alergat către copac, unde am constatat că eroul nostru nu păţise nimic grav, cu excepţia unei spaime teribile. Nu m-am putut abţine şi i-am zis-o: .Am râs, dar nu prea era râsul nostru‘‘, a povestit Văru‘ Săndel.

Lora, eroina proiectului 

„Ei bine, Lora, adică eroina principală Velvet, fugită de la propria nuntă din motive pe care o să le aflaţi după ce vedeţi filmul, trebuia să tragă nişte secvenţe. Lora în sus, Lora în jos, nimic. Am răscolit toată stâna aceea, construită de noi, dar nici picior de Lora. Peste câteva ore apărea şi dumneai, ciufulită toată. Se băgase într-un cojoc de cioban, de acela original, miţos, şi dormise ca în sânul lui Avraam. Când ne-a povestit tărăşenia am râs cu toţii, ca nişte copii”, a completat actorul.