Fiul unui ex-consilier al lui Traian Băsescu, chef monstru alături de cei mai periculoși interlopi din România

de: Andrei Simion
01 06. 2020

Starea de alertă mai durează încă două săptămâni, dar nu pentru toți. Sâmbătă noapte a avut loc un chef monstru la care au participat fiul lui Adrian Rădulescu, fost consilier al lui Traian Băsescu, alături de mai mulți interlopi români.

Băiatul unui fost consilier al lui Băsescu, petrecere de pomină alături de interlopii din România

Principalul vinovat a fost chiar băiatul demnitarului, care și-a sărbătorit ziua de naștere cu peste 60 de invitați la un restaurant de la marginea Bucureștiului, anunță gandul.ro. Fiul fostului secretar de stat de la Ministerului Agriculturii a făcut o petrecere la comun alături de Aurel Caran, unul dintre cei mai periculoși interlopi din România, și el sărbătorit.

De la o asemenea petrecere nu putea lipsi nici Florin Salam, cel care a venit acompaniat de formația lui Dan Bursuc. Cheful a ținut până în zori de zi, cu manele, băutură și zeci de tinere îmbrăcate provocator.

Dedicații de mii de euro pe manelele lui Florin Salam

Ca la orice sindrofie de genul s-a aruncat cu bani pe manelele lui Florin Salam. Conform dezvăluirilor, un alt interlop, Mițu de la Constanța, a fost campion, cu 3.000 de euro dați pentru o singură dedicație. Și nu doar o dată, ci de mai multe ori. În bătaia dedicațiilor a intrat și Nuredin Beinur, un alt controversat om de afaceri care a plătit mii de euro pentru manelele din acea noapte.

Tot la aceeași petrecere au mai apărut Gigi Corsicanu, unul dintre liderii galeriei Rapidului, alături de Gheorghe Mustață, șeful Peluzei Nord de la FCSB, proaspăt eliberat din închisoare. Au mai fost prezenți Viorel Glăman, fostul șef al Gărzii de Mediu, precum și unul dintre nepoții lui Gigi Becali. De asemenea, și alți interlopi cunoscuți din țară, Foreman Didilă sau cunoscutul Mogoș, tot din zona Pantelimon au petrecut pe ritmuri de manele.

Petrecerea a durat peste 10 ore și, potrivit Gândul, totul s-a desfășurat la dorința fiului lui Adrian Rădulescu, fostul consilier al lui Traian Băsescu, bun prieten cu interlopii din zona Pantelimon.