Fiul lui Șerban Pavlu îi calcă pe urme: “Nicolae e în continuare disponibil. Avem încă un actor în familie” VIDEO EXCLUSIV

de: Andreea Archip
28 03. 2024

Șerban Pavlu este unul dintre cei mai apreciați actori în breaslă, fie că vorbim de teatru, seriale sau filme pe marele ecran. Dacă inițial ambii săi copii au fost interesați de meseria lui și au avut ocazia să o experimenteze, în prezent doar juniorul a rămas constant cu această pasiune. În interviul exclusiv acordat pentru Playtech Știri, celebrul actor ne-a vorbit despre rolul său din Băieții buni ajung în rai, film care rulează în cinematografe, despre condiția actorului român, dar și despre evoluția fiului său după apariția în serialul Clanul de la Pro TV.

Șerban Pavlu: “E un rol mic, haios, unde încerc să întrupez ceea ce nu se poate întrupa”

Șerban Pavlu joacă în pelicula Băieții buni ajung în rai rolul lui Dumnezeu. Se pare că și fiul lui, Nicolae, va ajunge pe marele ecran în cest an în filmul Ceciliei Ștefănescu, unde s-a bucurat atât pentru rolul adjudecat la casting, cât și pentru remunerația aferentă muncii sale.

Ai un rol atipic în Băieții buni ajung în rai.

Propunerea a venit ca urmare a faptului că Radu Potcoavă e nebun de legat și că el se simte bine în zona asta, nu de artă super înaltă și nici de artă din asta super comercială. Ideea este că m-a rugat să particip, mi-a spus: “Hei, o să-l joci pe Dumnezeu!” E un rol mic, haios, unde încerc să întrupez ceea ce nu se poate întrupa, dar e o chestie foarte amuzantă și scurtă. Din fericire nu ocup prea mult din spațiul filmului.

Citește și: Ce a făcut CRBL cu banii câștigați la Power Couple: “Am fost, am încasat și am cheltuit”. Ce spune despre Insula de 1 milion, reality-show-ul de la Kanal D VIDEO EXCLUSIV

Șerban Pavlu: “Nicolae are un cont în care și-a pus banii”

Fiul tău a avut o apariție în serialul Clanul. Ce mai urmează pentru el? Este în continuare interesat de actorie?

El a fost chemat la un casting, l-a luat. Nicolae și sora lui, Natalia, au jucat în diferite chestii mai mici, mai mari, nu îi împingem noi. Natalia, de exemplu, a anunțat că nu mai este atât de interesată de zona asta, de acting, Nicolae e în continuare disponibil, deci aviz amatorilor: avem încă un actor în familie. A jucat în Clanul și a mai jucat apoi într-un film al Ceciliei Ștefănescu, care cred că o să iasă tot anul acesta. Da, e interesat, dar noi nu îl împingem cu nimic și nici nu a repetat cu mine textul. L-a repetat cu maică-sa, deci nu am niciun fel de contribuție la cariera lui, deocamdată. Are un cont în care și-a pus banii și de 8 Martie a luat fetelor mărțișoare și a spus: “Ia din bani mei și ia din cele mai scumpe!”

 Natalia de ce domeniu este interesată?

Natalia cântă la pian și se bucură de chestia asta. Mai nou face baschet, fiind cu două capete mai înaltă decât fratele ei.

Șerban Pavlu: “În România ca să câștigi bani trebuie să alergi mult ca actor”

Revenind la cariera ta. Financiar, când ai fost mulțumit?

Niciodată nu am fost mulțumit. Sper că mai e loc de evoluție în domeniul ăsta. Noi suntem departe de ceea ce se numește un star sistem în care o dată ce ajungi la o anumită notorietate încep să curgă banii în capul tău așa. Ce mă face să sufăr legat de asta este că am presupus întotdeauna că atunci când poți să ai proiecte plătite foarte bine, pot urma pauze mai lungi în care să te relaxezi, să te gândești foarte bine ce vrei să faci ca pas următor și, de ce nu, să îți pregătești foarte bine proiectul pe care l-ai ales. Suntem destul de alergați, nu te obligă nimeni, dar fiecare om dorește să evolueze și pe partea asta. În România ca să câștigi bani trebuie să alergi mult ca actor.

Citește și: În ce relații au rămas Șerban Pavlu și Mihai Bendeac la 14 ani de la “În puii mei”? Actorul din Clanul, detalii din carieră: “Nu îmi este dor” VIDEO EXCLUSIV

Video: Cătălin Shadi Sîrbu