Fiul lui Laurențiu Reghecampf și al Corinei Caciuc, o minunăție de copil. Micuțul Liam îi seamănă leit antrenorului de fotbal
Laurențiu Reghecampf are acum toate motivele să fie un bărbat împlinit. Are o familie frumoasă și o carieră de succes. Viața lui s-a schimbat radical după ce a întâlnit-o pe Corina Caciuc și a divorțat de Anamaria Prodan. Totul parcă a căpătat sens de când în viața cuplului a apărut fiul lor, micuțul Liam. Iată cât de mare s-a făcut băiatul lui Reghe!
Fiul lui Laurențiu Reghecampf și al Corinei Caciuc, o minunăție de copil
Pe contul său de Instagram, Laurențiu Reghecampf și-a luat prin surprindere fanii, după ce a publicat o fotografie emoționantă cu fiul său și al Corinei Caciuc. Băiețelul a împlinit deja șase luni și îi seamănă leit antrenorului de fotbal.
Reghe nu-și mai încape în piele de fericire de când a devenit tătic pentru a treia oară. Micuțul Liam are ochii albaștri, tenul deschis la culoare și părul blond. Internauții i-au transmis și numeroase mesaje celebrului antrenor.
„Wow ce ochi frumoși are / Cel mai frumos dintre toți 3/ Cât e de frumos!!!Să fie sănătos/ 3 băieți și toți seamănă cu tine. Să-ți trăiască / Părinți frumoși, copil frumos/ Ce frumos este! Să vă trăiască, să vă bucurați de el, iar iubirea voastră să prindă aripi puternice!/ O minune de copil, să aibă viața binecuvântată cu sănătate, iubire și fericire!!!”, au fost o parte dintre comentariile fanilor la imaginea cu mezinul lui Reghe.
Anamaria Prodan, mesaj de împăcare pentru Reghe după ce s-a pozat cu Corina Caciuc?
Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au reușit să divorțeze după un scandal uriaș ținut în văzul tuturor. Celebrul cuplu a decis să își spună adio după ce antrenorul era prins cu încă o domnișoară. Impresara a susținut că bărbatul a înșelat-o de mai multe ori, dar de data aceasta nu mai poate șterge totul cu buretele, mai cu seamă că la mijloc este și un copil.
Anamaria Prodan a dat de înțeles de câteva ori că a îngropat securea războiului și a pus bazele unei noi relații. Cea din urmă a subliniat că preferă acum să păstreze discreția în plan sentimental, dar susține că este fericită.
„Eu, când mă rog la Dumnezeu pentru ceva, chiar mi se întâmplă… Sunt fericită și am un om lângă mine care este exact cum mi-am dorit eu.
Momentan nu vreau să știe nimeni, în acest moment discreția este foarte importantă pentru mine și pentru copiii mei. Nu stă în România, copiii mei îl adoră, este un om minunat”, a declarat agentul FIFA în urmă cu câteva săptămâni.